70 de localități din 14 județe au fost afectate de vremea extremă.
„Aproape 70 de localități din 14 județe au fost afectate de dezastrul provocat de vreme. Salina Praid a fost închisă după ce albia pârâului din apropiere s-a surpat, în timp ce, în județul Covasna, sate întregi au fost înghițite de ape. Aseară, peste 300 de oameni au fost evacuați din casele lor”.
Salina Praid a fost închisă după șapte din cele zece mine au fost inundate. Ploile abundente din ultimele zile au făcut ca râul Corund să crească alarmant, până la un nivel al apei de 250 de cm. Deși apele s-au mai retras, pericolul este în continuare uriaș, iar pompierii și voluntarii, veniți aici pentru intervenții, au fost obligați să se retragă. Zona se află în continuare sub avertizare de vreme rea, însă, potrivit județului Harghita, în prezent nu ar exista riscul unei prăbușiri a salinei.
În satul Băcel, din județul Covasna, peisajul este unul apocaliptic. De sus se mai zăresc doar acoperișurile caselor care au fost înghițite de ape.
Aproape 300 de persoane din Băcel și Luna Mărcușului au fost anunțate aseară să își părăsească locuințele din cauza pericolului de inundații.
Ordinul a fost dat de șeful Direcției pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.Citește și: Salina Praid, pericol de prăbușire. Președintele Consiliului Judeţean Harghita a creat o celulă de criză
Cei care nu au avut unde să meargă au fost relocați de către autorități în sala de sport dintr-o localitate învecinată.
Vremea extremă a lovit și alte zone.