Doi ani de studii medicale doar pe hârtie: e afacerea ilegală pe care o scot la iveală jurnaliștii italieni. Aceștia susțin că au descoperit o schemă prin care România a devenit o fabrică de diplome false pentru studenții din Italia.
Polițiștii români din două județe s-au autosesizat marți, dar bomba abia urmează: cel care ar fi intermediat afacerea cu acte false susține că a fost plătit să facă pe actorul.
Jurnaliștii italieni de la Rai Tre au ajuns în România, la Timișoara și Arad. Ei susțin că au descoperit următoarea schemă: un candidat din Italia care nu reușește să intre la medicină în Peninsulă ar apela la acte false obținute de la o universitate din țara noastră.
Aceste acte ar demonstra că tânărul a făcut doi ani de medicină în România, iar pe baza lor se poate transfera fără examen în Italia.
Echipa ȘtirilorKanalD l-a găsit pe intermediarul din reportajul Rai Tre. Vorbim de un stomatolog italian care profesează în Timișoara.
"I-am adus în camera de conferințe", spune el care susține că totul a fost un scenariu.
"Ce ți-au propus jurnaliștii din Italia? Să fac pe actorul, a doua mea meserie. Oricum, mi-a propus: să spui asta, asta, asta. Am avut caiet pe care se vede din filmare, un caiet unde e întrebare și răspuns", spune italianul.
Universitatea din Arad, menționată de medicul din Timișoara, dar și de jurnaliștii Rai Tre, neagă vehement acuzațiile.
Însă polițiștii din județele Timiș și Arad s-au autosesizat în acest caz.