Telefoanele mobile au fost, anul trecut, principala categorie de import a Statelor Unite din China.
„Uite tariful, nu mai e tariful! Iată cum se joacă Donald Trump cu mințile mapamondului! S-a hotărât, peste noapte, să renunțe la exorbitantele taxe vamale impuse Chinei. Totuși, scutirea se aplică doar la telefoane mobile și computere. Măsura vine după ce gigantul Apple a anunțat că dispozitivele lor o să ajungă să coste triplu peste ocean”.
Douăzeci de categorii de produse vor fi scutite de taxe, arată lista publicată de Agenția Vămilor și Protecției Frontierei. Printre ele se numără și echipamente precum calculatoare, laptopuri și unități de stocare.
Citește și: VIDEO China detonează ultima bombă în războiul tarifelor cu SUA: 125%. "Nu vom mai riposta de aici înainte"
Scutirea este o gură de aer pentru marii giganți ai tehnologiei americane, precum Apple sau Dell Technologies.
Citește și: Donald Trump va primi din Mexic 40 de "regi ai drogurilor" pe care să-i condamne la moarte în SUA
Excluderile sugerează că administrația Trump devine tot mai conștientă de impactul negativ al tarifelor asupra consumatorilor americani. Chiar și cu tarife mai mici, de 54%, analiștii estimau că un telefon de top ar fi putut ajunge la un preț de 2.300
de dolari, de la 1.600.Smartphone-urile au fost, în 2024, principala categorie de import a Statelor Unite din China, în valoare de 41 de miliarde de dolari.
Sursa foto: Shutterstock.