Pasagerii care călătoresc cu avionul ar putea scăpa în curând de stresul legat de bagajele de mână și întârzierile zborurilor.
Parlamentul European a votat recent o serie de propuneri menite să le ofere mai multe drepturi și confort celor care folosesc transportul aerian.
Două genți de mână gratuite, o premieră pentru pasageri
Una dintre cele mai importante schimbări vizează bagajele de mână. De acum înainte, companiile aeriene vor fi obligate să includă în prețul biletului posibilitatea de a lua la bord două genți de mână, fără costuri suplimentare.
Anca, o călătoare care merge frecvent în Franța, povestește că a plătit aproape 100 de euro pentru un al doilea bagaj de mână, ceea ce a dublat practic prețul biletului său. Pentru călătorii de câteva zile, un singur rucsac nu este suficient, iar această nouă regulă va permite pasagerilor să ia cu ei o geantă sau un mic troller, cu condiția ca dimensiunile să nu depășească 100 cm în total și greutatea să fie sub 7
Această schimbare va elimina situațiile neplăcute în care pasagerii încearcă să își împacheteze toate hainele într-un singur bagaj mic sau chiar să modifice bagajele pentru a se încadra în standarde, cum ar fi ruperea roților trolerelor.
Posibile creșteri de prețuri, dar cu beneficii clare pentru pasageri
Unii pasageri se tem că această măsură ar putea duce la scumpirea biletelor de avion, deoarece transportul unei greutăți mai mari implică un consum mai mare de combustibil.
Europarlamentarii recunosc că este o decizie rațională de business, însă consideră că beneficiile pentru pasageri justifică această schimbare.Despăgubiri clare și accesibile în caz de întârzieri
Pe lângă bagaje, Parlamentul European a votat și pentru menținerea despăgubirilor în caz de întârzieri mai mari de 3 ore la aterizare. Pasagerii vor putea primi între 300 și 600 de euro, iar companiile aeriene vor fi obligate să îi informeze imediat despre drepturile lor.
Pentru a simplifica procesul, despăgubirile vor putea fi solicitate printr-un formular precompletat, eliminând necesitatea de a accesa mai multe site-uri sau de a completa documente complicate.
Eurodeputații urmează să discute aceste propuneri cu membrii Consiliului European. După ce se vor ajunge la un acord, noile reguli vor fi implementate, aducând o schimbare semnificativă în experiența pasagerilor aerieni din Uniunea Europeană.