După minivacanța de Rusalii, Drumul Național 1 a fost plin de mașini.
„Relaxarea s-a risipit pe drumul spre casă pentru că DN1 a fost, din nou, ticsit de mașini, iar turiștii au stat cu orele în trafic. Colegul meu, Adrian Jătăreanu, se află pe Drumul Național 1 și ne spune că cum se circulă la această oră”, a transmis Christian Sabbagh.
Citește și: VIDEO Autostrada Soarelui, învăluită în fum! Traficul a fost oprit
Citește și: VIDEO Scene ireale! Copiii au fost martori la atacul din trafic
„Am 11 ani de experiență în presă, iar de 5 ani sunt corespondent al Știrilor Kanal D, la Brașov. De când fac parte din echipa Kanal D simt că am evoluat foarte mult pentru că aici am avut parte de
libertate de creație totală, nu mi-au fost impuse reguli legate de felul în care ar trebui să îmi fac meseria și am primit ajutor ori de câte ori am avut nevoie.
Am descoperit aproape în fiecare zi locuri și oameni noi, am transmis în direct de la evenimentele importante din zona Brașovului, și nu numai, am descoperit fața urâtă a României, dar am prezentat și poveștile multor români care fac cinste țării noastre.
Se spune că profesia de jurnalist rămâne în sânge, chiar dacă viața unui reporter este imprevizibilă. Nicio zi nu seamănă cu cealaltă, nu există acel program standard de muncă de la 9.00 la 17.00 și mai mereu stăm în gardă și ne mobilizăm rapid atunci când în zonă se întâmplă evenimente neprevăzute. Indiferent de distanță, vreme, obstacole continuăm să transmitem informațiile relevante și corecte către publicul Kanal D”.