Mai presus de orice, sărbătoarea Paștelui e despre renaștere. La Valea Plopului, 200 de copii știu mai bine ca oricine ce îmnseamnă să primești o viață nouă. Părintele Nicolae Tănase i-a adunat din familii care nu-i mai voiau și le-a oferit un loc unde să poată crește frumos, împreună. I-am vizitat în săptămâna luminată și am plecat cu o lecție despre iubire și răbdare.
Noi avem acum in grijă 218 copii. Amintirile acestea sunt de neuitat, a declarat părintele Nicolae Tănase.
Și nici nu ar avea cum să uite. Pentru fiecare dintre acești copii care-și pictează visele pe ouă albe, „acasă” e aici. Sunt 218 suflete care au primit șansa la o nouă viața, în Valea Plopului. Aici învață, se roagă și cresc în armonie.
Cei mai mulți copii au ajuns aici de foarte mici.
Sunt valori pe care le-au căpătat aici, aproape de Dumnezeu. Iar în apropierea Paștelui, fiecare zi e dedicată activităților de sărbătoare, a declarat părintele.
Tot aici, au ateliere de gătit, fac lumânări handmade sau spun rugăciuni. Părintele a ridicat o biserică numai pentru ei.
În casa unde lumina Paștelui se aprinde pentru sute de suflete, fiecare zi e o minune.
Dacă vreți să-i ajutați să ducă povestea mai departe, o puteți face în conturile afișate pe ecran.
Asociatia PRO VITA Sfantul BRANCOVEANU
Sat. Valea Plopului, com. Posești, jud. Prahova, cod fiscal: 8489426; IBAN RO24 RNCB 0211 0899 2053 0001
BCR Sucursala Vălenii de Munte
0758099980