VIDEO Facturi duble din iulie la energia electrică

Facturile la energie se vor dubla de la jumătatea anului. Plafonarea prețurilor la energie electrică se va încheia în iulie, iar principalii furnizori vin cu oferte cu mult peste prețurile actuale.

Oamenii spun că și acum când prețurile sunt plafonate resimt povara facturilor și privesc cu îngrijorare către vară.

Autoritățile promit vouchere de sprijin pentru plata facturilor, dar încă nu s-a stabilit o sumă.

Plafonarea prețurilor la energia electrică a fost prelungită de autorități cu încă trei luni- din aprilie până în iulie anul acesta.

După ce schema se va încheia, consumatori vor plăti la nivelul stabilit în contract.

Tocmai din acest motiv unii furnizori au transmis înștiințări privind modificările de costuri actualele. Oferte duc la un preț final cu tot cu taxe cuprins între 1,45 și 1,6 lei pe kilowatt/oră.

Singura excepție este Hidroelectrica, prețul final fiind de cel mult unu virgulă unu lei pe kilowatt oră.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri