VIDEO - Fostul preot Daniel Balaș, accident în Dubai cu un bolid de lux. „Mi-am dat seama că totul în viață e până la un punct”
Daniel Bălaș a sunat imediat la firma care i-a închiriat bolidul de lux, iar reacția reprezentanților acesteia a fost una incredibilă. Iată lucrurile pe care le-a învățat fostul preot din toată experiența prin care a trecut.
Fostul preot Daniel Balaș a făcut accident în Dubai cu un bolid de lux închiriat.
Bărbatul se afla de trei săptămâni în concediu și a închiriat, pe perioada șederii, trei bolizi de lux- câte unul la 3 zile.
Tânărul nu și-a dat seama că bolidul de lux are tracțiune pe spate, iar atunci când a accelerat s-a învârtit de mai multe ori în loc în mijlocul străzii, iar apoi s-a oprit într-o altă mașină parcată.
Citește și: Avertizare de cod galben de ceață în multe județe ale țării. Vizibilitate redusă pe A1 și A3
Daniel Balaș, surprins de reacția firmei de la care a închiriat mașina
Comportamentul celor de la firma de la care a închiriat mașina l-a suprins pe Daniel Balaș.
„În fiecare zi cât am stat în Dubai mi-am închiriat câte o maşină foarte şmecheră. În primele trei zile, mi-am închiriat Mercedes G Class, în următoarele zile mi-am închiriat Lamborghini Huracán EVO şi-n astea două zile îmi închiriasem un Ferrari 488. Din păcate, am făcut accident cu Ferrari, l-am tăvălit, l-am făcut praf şi l-am sunat pe băiatul de la care am închiriat şi i-am zis că am făcut accident”, a mărturisit fostul preot.
„A venit, s-a uitat, a fost vina mea. Dar în loc să mă certe, maşină de sute de mii, mi-a zis: <<Eşti bine? Stai liniştit, nu-ţi face griji, e în regulă, tu cum te simţi? Ai dat în cineva, ai omorât pe cineva, s-a întâmplat ceva?>> Zic: <<Nu, am intrat într-o altă maşină, s-a întors maşina de vreo două, trei
„Ei în momentul ăla au venit la mine, m-au luat, m-au dus la hotel şi mi-au zis că îmi vor da altă maşină zilele astea cât aveam închiriat Ferrariul, că plătisem pentru el, de fapt.
„După ce-am făcut accidentul, am crezut că vine cu o Dacie. Sunt de nota 2000. Nu am cuvinte, le mulţumesc din inimă. Au făcut tot posibilul să mă simt bine şi să nu duc lipsă de ceva. Asta m-a fascinat! După ce că am lovit Ferrariul ăla, a avut încredere să îmi dea o maşină nouă. Asta înseamnă omenia adevărată, omul cu caracter şi cu obraz. Învăţaţi! Avem multe de învăţat în viaţa aceasta. Şi eu am luat doar ce e bun din accidentul acesta”, a povestit fostul preot pe reţelele sociale.
„Mi-am dat seama că totul în viaţă e până la un punct”
Daniel Balaș a explicat într-un alt video modul în care a provocat accidentul.
El a menționat că nu și-a dat seama că bolidul are tracțiune pe spate, a accelerat, iar în acel moment mașina s-a rotit de câteva ori, intrând mai apoi într-un alt autoturism.
Daniel Balaș a subliniat lucrurile pe care le-a învățat din experiența trăită.
„Am ieşit de pe o stradă secundară pe una principală, m-am asigurat, n-a venit nimic, am accelerat. Neştiind că ferrari are tracţiune pe spate şi trag doar roţile din spate, am dat blană la acceleraţie. Maşina a plecat vreo 4-5 metri normal şi la un moment dat s-a-ntors de vreo două ori în şosea şi s-a oprit într-un taxi. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că a fost acea maşină pe marginea străzii, că altfel mă puteam opri pe trotuar, în cineva”, a explicat Daniel Balaș.
„Gândiţi-vă că eu viteză nu am avut, că doar ce plecasem de pe loc. Dar maşina fiind foarte puternică, cu tracţiune pe spate, m-a învârtit în şosea de câteva ori. Mi-am dat seama că totul în viaţă e până la un punct. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că prin acest semn mi-a arătat să fiu mai atent, dar totodată mi-a întărit ideea că fiecare secundă trebuie să o trăiesc la maximum că poate fi ultima”, povesteşte Daniel Balaş.