VIDEO Furtuna Byron paralizează Grecia. Vremea extremă a adus precipitații record, inundații și școli închise

Furtuna Byron a lovit puternic Grecia, aducând precipitații record și provocând inundații severe în mai multe regiuni ale țării.

Ploile torențiale și rafalele de vânt, care au atins viteze de aproape 100 km/h, au transformat străzile în adevărate râuri, iar mașinile au fost luate de ape în mai multe zone. Imaginile care circulă în mediul online surprind scene dramatice, cu ape repezi care mătură totul în cale.

Traficul a devenit un coșmar în regiunile afectate, iar autoritățile au trimis sute de mesaje de avertizare în aproape jumătate din țară, solicitând oamenilor să evite zonele subterane pentru a nu fi surprinși de inundații.

De asemenea, s-au înregistrat căderi de copaci și râuri care riscă să-și depășească matca, ceea ce a determinat autoritățile să ceară populației să ia toate măsurile de precauție necesare.

În contextul situației critice, toate școlile primare și secundare, atât publice, cât și private, din regiunea Attica au fost închise. Sute de apeluri au fost înregistrate la numerele de urgență, iar salvatorii au intervenit pentru a ajuta persoanele aflate în pericol și pentru a îndepărta obiectele de pe străzile inundate.

Fenomenul meteorologic intens este așteptat să continue în următoarele ore, iar autoritățile rămân în alertă pentru a gestiona situația și a proteja populația.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri