1 din 2 | Doctorul acuzat de malpraxis se dezvinovățește
2 din 2 | Copil
O factură de 1 200 de lei, în loc de-o ecografie ar fi primit o gravidă din Sibiu. Copilul a murit, iar părinții îl acuză pe medic de malpraxis.
Cei doi tineri și-au unit destinele în urmă cu doar câteva luni în decorul unei ceremonii de vis și la scurt timp au aflat cu bucurie că vor fi părinți. Fericirea lor a fost deplină și vreme de 7 luni au imortalizat parcursul sarcinii în fotografii emoționante. Cu aceeași grijă tânăra mamă a mers la toate controalele medicale și de fiecare dată a ieșit din cabinet încrezătoare că micuța Sofia va veni pe lume, sănătoasă.
”De fiecare dată, toate analizele au fost perfecte, copilul perfect sănătos, ea perfect sănătoasă, urma să ne vedem peste o lună sau când avea ea următorul control”, spune soțul.
Gravida sângera, medicul i-a prescris medicamente de durere
Îngijorarea a apărut însă după doar 4 zile de la control când gravida a început să aibă dureri și sângerări suspecte. Soțul ei povestește că s-au grăbit atunci la unitatea de urgențe a clinicii private unde mai fuseseră.
”A venit fără nici măcar un consult ecografic, doar pe vorbe. I-a spus Paula, te simti ok? Da, ma simt mai bine, nu ma mai doare atat de tare.
Doctorul acuzat de malpraxis se dezvinovățește
Acasă, starea gravidei s-a înrăutățit. Soțul ei spune că l-a sunat atunci pe medic, iar acesta i-ar fi recomandat pacientei să dubleze doza de medicamente.
”Eu când am mers în salon nu mai avea dureri, așa că a plecat acasă. Până au venit înapoi la spital în data de 5 octombrie nu m-au mai contactat, nu m-au sunat. Au venit direct la spital. Eu le spusesem când a fost externată că dacă mai apar probleme să se prezinte la spital”, a declarat medicul pentru Ora de Sibiu.
La spital, tânăra a aflat că micuța Sofia a murit înainte de a se naște.
”Copilul a murit, am primit biletul de iesire cu o saptaman in urma in care el a putut sa scrie ce vrea ca sa poata sa vina sa spuna acum Domne, am facut tot. Nu ai facut tot!”, spune tatăl copilului mort.
Tinerii care n-au mai apucat să îi fie părinți au depus plângeri peste plângeri. Anchetele sunt derulate atât de poliție, cât și de conducerea clinicii private.