VIDEO Iarna de poveste pe Valea Hârtibaciului. Saniile trase de cai și tradițiile săsești atrag turiști fără număr

Valea Hârtibaciului, cu dealurile sale acoperite de zăpadă, s-a transformat într-un adevărat paradis pentru cei care caută liniște și experiențe autentice de iarnă.

La doar o oră distanță de Sibiu, satul Veseud devine destinația preferată a turiștilor dornici să se bucure de peisaje de basm și tradiții săsești bine păstrate.

Proprietarii pensiunilor locale profită de stratul consistent de zăpadă căzut în ultimele zile și le oferă oaspeților plimbări cu sania trasă de cai, o atracție principală a zonei. Pe traseu, gazdele fac opriri pentru a servi băuturi calde precum vin fiert, suc de mere sau ceai de cătină, menite să încălzească sufletul și trupul turiștilor.

Carmen și Vali, doi iubitori ai naturii, au împărtășit bucuria lor de a trăi iarna în acest cadru idilic. „La prima ninsoare, soția mi-a spus că abia așteaptă să revenim la Veseud și să ne dăm cu sania. Este o senzație minunată, un loc extraordinar cu oameni faini”, au declarat aceștia.

În timp ce turiștii se bucură de plimbările prin satul Cusania, în bucătăriile pensiunilor se pregătesc mâncăruri tradiționale.

Bucătăresele coc cozonaci și pregătesc tăieței de casă, iar la întoarcere oaspeții sunt întâmpinați cu băuturi naturale, oferindu-le o experiență completă a ospitalității locale.

Tarifele pentru o noapte de cazare la Veseud ajung până la 450 de lei, cu mic dejun inclus, iar o plimbare cu sania trasă de cai costă 150 de lei. Astfel, Valea Hârtibaciului se afirmă ca o destinație ideală pentru cei care doresc să evadeze din agitația urbană și să se bucure de farmecul iernii în stil tradițional.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri