Peste 1.700 de amenzi nu opresc comerțul ambulant. Mâncare pentru turiști este pregătită printre șobolani.
Imaginile surprinse recent de polițiștii locali din Eforie dezvăluie condiții revoltătoare în care se prepară alimentele vândute pe plajă de comercianții ambulanți. Porumbul fiert și kurtoșul, produse foarte căutate de turiști, sunt gătite pe ciment, în mizerie, printre șobolani și fecale, în oale ruginite și spații mucegăite, fără niciun strop de igienă.
Imagini revoltătoare în Eforie: porumb fiert și kurtoș pregătite pe ciment, printre șobolani și fecale
Deși aceste condiții sunt extrem de periculoase pentru sănătate, turiștii continuă să cumpere produsele, inclusiv pentru copii, ignorând avertismentele polițiștilor locali și ale comisarilor de la Protecția Consumatorului. Riscurile sunt enorme, iar consumul alimentelor preparate în astfel de condiții poate afecta negativ metabolismul, în special al copiilor.
Un aspect îngrijorător este faptul că, în ciuda celor peste 1700 de amenzi aplicate de la începutul sezonului estival, în valoare totală de peste 2,3 milioane de lei, comercianții ambulanți nu plătesc sancțiunile.
Turiștii par să ignore pericolele, iar unii chiar recunosc că, deși știu că produsele nu sunt pregătite în condiții igienice, le cumpără din dorința de a satisface pofta copiilor sau pentru că nu au alternative. Comerțul ambulant continuă să se înmulțească pe litoral, iar autoritățile locale se confruntă cu dificultăți în a controla această situație.
Citește și: VIDEO Un bărbat din Brăila și-a lovit soția cu o tigaie, apoi a înjunghiat-o după o ceartă conjugală