VIDEO Imagini șocante la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca! Pacienții, operați printre renovări

Pacienții și medicii, lângă muncitorii care renovau. Institutul din Cluj, închis după descoperirea unor ciuperci periculoase.

Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca se confruntă cu acuzații grave după ce au fost descoperite mai multe infecții în blocul operator, punând în pericol sănătatea pacienților.

Imagini șocante la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca

Conducerea unității medicale a decis redeschiderea sălilor de operație înainte ca lucrările de renovare să fie finalizate, fapt ce a dus la situații alarmante.

Imaginile surprinse în interiorul blocului operator arată cum muncitorii împart același spațiu cu pacienții și medicii care se pregătesc pentru intervenții chirurgicale, o practică extrem de riscantă din punct de vedere sanitar.

În urma analizelor efectuate, au fost identificate două tipuri de ciuperci periculoase în blocul operator, care pot afecta grav pacienții, mai ales pe cei cu imunitate scăzută. Ca urmare, s-a dispus închiderea temporară a sălilor de operație și a secțiilor ATI, iar toate încăperile vor fi supuse unui proces complet de igienizare și decontaminare.

Pacienții au fost mutați pe alte secții, iar cei programați pentru intervenții majore vor fi tratați în săli alternative, până la remedierea situației. Reprezentanții Institutului au confirmat contaminarea și au transmis într-un comunicat de presă că activitatea ar putea fi reluată probabil de săptămâna viitoare.

Citește și: VIDEO Andra Măruță și soțul său cer prelungirea ordinului de protecție împotriva fanului agresiv


Îți Recomandăm Și...
Parteneri