VIDEO Imagini uluitoare din timpul cutremurului devastator de 8,8 grade. Seismul a lovit în Kamceatka

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 8,8 grade, a zguduit peninsula situată în extremul Orient rus, declanșând o serie de alerte de tsunami în mai multe țări din jurul Oceanului Pacific.

Epicentrul seismului a fost localizat la o adâncime de aproximativ 21 de kilometri, iar forța mișcării a surprins chiar și seismologii. Deși zona este slab populată, cutremurul a fost resimțit extrem de puternic de locuitorii peninsulei. Din fericire, nu au fost raportate victime, iar pagubele materiale au fost limitate. Un moment impresionant a fost reacția medicilor surprinși în timpul unei operații: aceștia nu au fugit, ci au făcut scut în jurul pacientului pentru a-l proteja.

Zona de coastă a fost inundată de valurile tsunamiului, iar o fabrică de prelucrare a peștelui a suferit cele mai mari pagube. Locuitorii au fost avertizați să părăsească imediat zonele de coastă și să se adăpostească în regiuni mai înalte.

În Japonia autoritățile au emis alerte de tsunami, iar sirenele au început să sune în mai multe orașe. Muncitorii din clădirile înalte s-au refugiat pe acoperișuri, iar metroul din Tokyo a fost evacuat.

Magazinele au fost închise temporar, iar localnicii au încercat să salveze mai multe balene aduse de valuri pe țărm.

Din fericire, valul tsunami a avut o înălțime de doar 40 de centimetri, iar zona Fukushima, unde se află centrala nucleară, nu a fost afectată, ceea ce a adus un mare ușurare populației.

Și în Statele Unite, în special în Hawaii, a fost emisă o alertă de tsunami.

Mulți turiști s-au refugiat la etajele superioare ale hotelurilor, iar plajele au fost închise. Localnicii au încercat să se deplaseze spre zone mai înalte, însă traficul s-a blocat complet, creând ambuteiaje majore.

Un român aflat pe insulă a surprins în filmări o ambulanță blocată în trafic, evidențiind dificultățile cu care se confruntau oamenii în încercarea de a ajunge în zone sigure. În ciuda haosului, un magazin a rămas deschis pentru a oferi provizii esențiale.

Pentru a debloca traficul, celebra prezentatoare Oprah Winfrey a deschis o șosea privată care traversează insula, oferind o rută alternativă mult mai scurtă către zonele înalte. Această decizie a fost crucială pentru evacuarea rapidă a locuitorilor blocați în ambuteiaj.

Cutremurul este al șaselea ca intensitate în topul seismelor care au zguduit planeta. În 1952, în aceeași regiune, a avut loc un seism de magnitudine 9, care a provocat pagube mai mari.

Deși valurile tsunami au fost mai mici decât se așteptau oficialii, tensiunea și pregătirile au fost intense în toate țările afectate. Autoritățile continuă să monitorizeze situația pentru a preveni eventuale noi pericole.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri