Distanţarea socială nu este respectată nici măcar de unii demnitarii publici! Primarul unei comune din Giurgiu a îmbrăţişat zeci de vârstnici în timp ce le împărţea pachete cu alimente, asta în condiţiile în care bătrânii sunt categoria cea mai vulnerabilă în faţa coronavirusului.
Este vorba despre primarul din Ogrezeni, judeţul Giurgiu, care le-a împărţit alimente bătrânilor din comună.
Citeste si: OMS: Noul tip de coronavirus este de 10 ori mai letal decât gripa de tip A (H1N1)
Un gest nobil, dacă fiecare pachet primit de vârstnici nu ar fi fost însoţit şi de o îmbrăţisare din partea primarului Jean Jipa.
Astfel, zeci de bătrâni au luat contact direct cu edilul, în ciuda recomandărilor făcute de autorităţi de limitare a contactului cu persoane vârstnice pe perioada pandemiei. În poze se poate observa că deşi avea un oarecare echipament de protecţie, primarul nu a purtat botoşi de unică folosinţă, iar, de multe ori, şi-a dat masca jos de la gură în timp ce îi îmbrăţişa pe bătrâni.
Datele Institutului Naţional de Sănătate Publică arată că persoanele cele mai predispuse la a deceda în urma infecţiei cu COVID-19 sunt cele care au peste 66 de ani.
Citeste si: Omenirea, aproape de șase noi pandemii? Descoperire terifiantă a cercetătorilor