VIDEO „Îmi oferă liniște”. Acasă la Kira și Moldo

Finaliștii sezonului 4 al emisiunii „Casa Iubirii”, Kira și Moldo, au demonstrat că povestea lor de iubire nu s-a încheiat odată cu competiția.

Finaliștii sezonului 4 al emisiunii „Casa Iubirii”, Kira și Moldo, au demonstrat că povestea lor de iubire nu s-a încheiat odată cu competiția, ci a crescut și s-a maturizat departe de camerele de filmat. Deși nu au plecat acasă cu marele premiu, cei doi au câștigat o relație sinceră și solidă, iar acum trăiesc împreună la Constanța, oraș care a devenit rapid noul lor cămin.

Citește și: VIDEO Moldo și Kira au recunoscut care e planul lor în ”Casa iubirii”. S-au aprins scânteile între brunetă și Veronica, după ce s-a apropiat de Ahmed

Kira recunoaște că nu gătește prea mult, iar Moldo este cel care se ocupă de bucătărie, iar cei doi se ajută reciproc în treburile casnice. Viața în doi le priește, iar tinerii profită de orice ocazie pentru a petrece timp împreună, inclusiv prin scurte escapade la munte, unde Moldo a avut ocazia să-și prezinte iubita familiei sale, care a fost foarte încântată să o cunoască.

Citește și: VIDEO „El mă ajută foarte mult”. Dorobanțu și Naomi, la casă nouă

Pentru Kira, participarea la „Casa Iubirii” a fost un moment definitoriu. Ea povestește cum a venit din Târgu Jiu, a fost studentă în București și acum s-a stabilit în Constanța, unde simte că s-a maturizat și s-a liniștit. 

Moldo apreciază la Kira felul ei de a fi, care îi oferă liniște, iar cei doi recunosc cu umor că au și defecte: ea este încăpățânată, dar într-un sens bun, iar el este perfecționist, dorind ca totul să fie făcut la timp și cu precizie.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri