VIDEO „În România lucrează prea puțini oameni”. Vrem bani, dar nu ne place să muncim

Premierul Ilie Bolojan a subliniat că România are cea mai mică pondere a populației active implicate în economie din Europa, cu excepția Italiei.

România se confruntă cu o problemă gravă și tot mai vizibilă: o pondere extrem de scăzută a populației active implicate în economie. Potrivit premierului Ilie Bolojan, țara noastră este pe penultimul loc în Europa, fiind devansată doar de Italia, în ceea ce privește numărul persoanelor care muncesc și plătesc taxe. 

Citește și: VIDEO „Peste tot e nevoie de sacrificii”. Ionuț Alin Vraja, afacere din pământ muncit

Premierul Ilie Bolojan a subliniat că România are cea mai mică pondere a populației active implicate în economie din Europa, cu excepția Italiei. Acest lucru înseamnă că foarte mulți români apți de muncă sunt inactivi și nu contribuie la bugetul statului. Sărăcia și lipsa locurilor de muncă nu îi împiedică însă pe unii să caute alte surse de venit, uneori controversate.

Pe rețelele de socializare, în special pe TikTok, au apărut numeroși „pseudo-influenceri” care preferă să ceară bani și atenție în loc să muncească cinstit.

Donațiile și „tap-tapurile” par mai valoroase pentru ei decât un salariu obținut prin muncă. Această tendință reflectă o schimbare de mentalitate, în care munca este evitată cu orice preț.

Citește și: VIDEO Proiect: prime pentru primul loc de muncă

În Buzău, un bărbat cu cinci copii trăiește într-un apartament cu două camere și se chinuie să asigure traiul familiei. Deși are unde să locuiască, situația financiară este dificilă, iar șansele de angajare sunt reduse.

Premierul Ilie Bolojan propune o soluție clară: România trebuie să aducă mai mulți oameni în economia formală și să combată munca la negru. Fără acest pas, orice plan de relansare economică riscă să rămână doar o intenție pe hârtie.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri