Zelenski spune că Putin se pregătește de un nou an de război
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că Rusia nu este pregătită pentru pace, iar Vladimir Putin ar putea lua în vizor și alte țări din Europa.
În discursul de miercuri seară, președintele ucrainean a comentat declarațiile lui Vladimir Putin de ieri, conform cărora Rusia își va atinge obiectivele invaziei "prin forță militară”, dacă va fi nevoie.
"Urmează un alt an de război”
După amenințările făcute de Vladimir Putin, președintele Zelenski a spus că Statele Unite ar trebui să realizeze că Moscova încă nu este serioasă în ceea ce privește discuțiile de pace.
"Astăzi, am auzit încă un semnal din partea Moscovei că se pregătesc să facă din anul viitor un an de război”, a declarat Volodimir Zelenski, citat de Kyiv Post.
"Este important ca partenerii noștri să vadă acest lucru și e important ca nu doar să-l vadă, ci să și reacționeze, inclusiv partenerii noștri din Statele Unite ale Americii, care spun adesea că Rusia vrea să pună capăt războiului”, a precizat liderul de la Kiev.
Presiune pe umerii europenilor
Potrivit lui Zelenski, autoritățile ruse încearcă să "submineze diplomația" folosind "diverse formulări" în propunerile aflate în prezent în negociere "pentru a-și ascunde dorința de a distruge Ucraina și poporul ucrainean și voința lor de a legitima furtul teritoriului nostru".
Președintele ucrainean a precizat că decizia liderilor europeni de joi, cu privire la finanțarea Ucrainei în 2026, este esențială pentru a-l ține pe Putin departe.
Zelenski a sugerat că, după Ucraina, Moscova ar putea viza teritoriile altor țări europene pe care "unii din Rusia le-ar putea revendica într-o zi drept așa-numitele lor teritorii istorice".
În cursul zilei de miercuri, Vladimir Putin a declarat că obiectivele invaziei ruse în Ucraina vor fi 'fără îndoială atinse', în special obiectivele teritoriale- Rusia va obține "pe căi militare teritoriile istorice" pe care le revendică.