VIDEO- Incendiu puternic la o casă din Medgidia! Flăcările s-au extins la locuința vecină

Incendiu puternic la o casă din municipiul Medgidia. Flăcările au cuprins o locuință situată pe strada Cameliilor.

UPDATE Incendiul a fost lichidat.

A ars acoperișul casei și acoperișul celor doua anexe pe o suprafață totală de 200 de metri pătrați, mobilierul din 2 camere pe o suprafață de 40 mp.

O singură persoană a avut atac de panică și a fost asistată medical la fața locului de paramedicii SMURD.

Potrivit primelor informații, arde generalizat pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au anunțat că nu au fost înregistrate victime.

La fața locului intervine Detașamentul Medgidia cu 2ASAS (Autospecială cu Apă şi Spumă), SMURD, Descarcerare, Autoscara și Amop.

„Este vorba despre un incendiu la o casă în Medgidia pe strada Cameliilor”, transmite ISU Dobrogea.

Potrivit replicaconstanța.ro, din cauza vântului flăcările s-au extins și la casa vecină și există riscul să se extindă și la o casă din spate, situată pe o stradă paralelă.


Editor web

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.

A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.

Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri