VIDEO. Incident șocant într-un spital de psihiatrie de la noi. O femeie se sărută cu un pacient în timp ce un altul o pipăie
Incident șocant la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean din Târgu Jiu. O tânără pacientă, semi-dezbrăcată, a fost surprinsă sărutându-se printre niște gratii cu un alt pacient de pe secție, iar un altul o pipăia. Întreaga scenă a fost filmată.

Diana Pușcașu, fiica vitregă a managerului, a recunoscut că a realizat filmarea respectivă și a explicat din ce motiv.
”Eu cred că este o reacție firească și orcine ar fi fost în locul meu ar fi făcut la fel. Eu am anunțat asistenul șef din ziua respectivă, să ia măsuri.
Incidentul a ieșit la iveală într-o conferință de presă. Managerul Gigel Capotă a spus că un jurnalist deţine un film care urmează să fie dat publicităţii şi că tot ce are de spus în acest caz este că a luat anumite măsuri administrative.
”Am fost acuzat că la Secția Psihiatrie, o să apară în următoarele zile, am și o solicitare în baza legii 544 de la unul dintre colegii dumneavoastră, să prezint anumite documente pe care le voi prezenta, o să apară un film, că ce s-a întâmplat acolo, în secție. Noi știam acest film care s-a întâmplat, nu o să vă povestesc despre el, o să-l vedeți, că o să apară, dar noi, comitetul director, ne-am dus în cadrul acestei secții, noi în orice secție trebuie să știm în orice moment ce se întâmplă, și știm, pentru că avem toate pârghiile necesare ca să știm și să intervenim administrativ”, le-a comunicat Gigel Capotă jurnaliştilor prezenţi la conferinţa de presă.