Călin Georgescu ar fi mințit cu mai multe lucruri, nu doar despre legătura cu Horațiu Potra. Ce alte minciuni ar fi spus candidatul la prezidențiale.
Călin Georgescu s-ar putea să fi mințiți și în seara în care s- a plâns că stă în frig și în întuneric și fără internet. Cei care locuiesc gard în gard cu el nu- și aduc aminte să fi existat în ultima vreme întreruperi de energie electrică sau gaze. Nici la primărie nu sunt sesizări.
Încurcate-s căile lui Călin Georgescu
În momentul ăsta sunt acasă fără internet, fără căldură, fără lumină, lumina este oricum foarte oscelantă nu se poate regla nimic deja, dar nu, nu contează, contează că nu, nu vom ceda și vom merge înainte,
Sâmbătă, la ora douăzeci și unu și douăzeci de minute, Călin Georgescu se plângea că stă în frig și în beznă în vila din Mogoșoaia. A intrat în direct prin telefon la singura televiziune de știri unde a apărut în ultimele săptămâni, însă nu ar fi făcut nicio sesizare, spun cei din primărie, iar vecinii lui chiar și cei care stau gard în gard, nu- și aduc aminte să fi avut recent astfel de probleme.
Cei care îl susțin pe Georgescu sunt convinși că toată lumea minte, numai el spune adevărul.
Coincidența stranie face ca în aceeași seară de sâmbătă, când Georgescu se plângea că n- are curent, gaze și internet, Horațiu Potra, fiul său și alți douăzeci de locotenenți din gruparea mercenarilor se pregăteau să vină spre Capitală cu mașinile burdușite de arme pistoale, cuțite, macete, topoare. Aveau închiriate camere la un hotel din centrul capitalei și ar fi fost instruiți, spun anchetatorii să se infiltreze în mulțime la posibilele proteste și să instige la acte de violență.
Au fost filați și săltați în trafic.Jurnalistul Sabin Gherman spune că scenariul șocant îl putem vedea în aceste zile în Georgia.
S-a început reprimarea demonstrată, ei bine, au apărut ghituștii, cine sunt ghitușutii, niște bătăuși care să împrăștie teroarea printre demonstranți și politicieni... Îmbrăcați în combinezoane negre, cu cagule, urmăresc civili pe străzi în timp ce se retrag de la demonstrație și bat crunt, ateție, de asemenea, ghituștii au liste cu politicieni liste cu jurnaliști, liste cu artiști ca să- i terorizeze să renunțe la mișcarea de opoziție, a
nchetatorii cred că Georgescu, împreună cu Horațiu Potra și cu neolegionarul Eugen Sechila ar fi pus la cale planul diabolic. Culmea, tot sâmbătă, în jurul orei zece patruzeci la o fermă de cai din Ciolpani. Mașinile lor au fost filmate de o cameră de supraveghere cum au ajuns, rând pe rând, la herghelia sirianului care, de altfel, apare și în videoclipul de campanie în care Georgescu călărește un armăsar alb.
În martie, judecătorii din Sibiu au refuzat să îi dea lui Horațiu Potra permis de portarmă, pe motiv că ar fi un pericol.
Când vine vorba de conflicte stradale, pentru ca o armă să fie considerată neletală trebuie ca energia cinetică la gura țevii pistolului să fie de maximum șapte virgulă cinci juli, în cazul armei care a fost ridicată din mașina lui Horațiu Potra după ce a fost expertizată balistic la institutul național de criminalistică a reieșit o energie cinetică aproape dublă de treisprezece juli asta o încadrează în categoria armelor neletale dar cu potențial letal și care au nevoie de permis de portarmă, a taransmis Claudia Costandiș.
Acum a fost lăsat liber dar are brățară liberă la picior ca să nu se apropie de martorii din anchetă. Procurorii au contestat decizia magistraților.
Revenind la Călin Georgescu, un alt episod s-a petrecut astăzi la ÎCCJ, unde a contestat desecretizarea documentelor din CSAT. În sala de judecată s-a prezentat un avocat pe care, culmea, îl cheamă Cătălin Georgescu.
De fapt, plângerea în instanță s-a făcut în numele unei asociații înființată de fostul candidat la prezidențiale. Călin Georgescu e pus la zid chiar de cei cel sprijineau până mai ieri. Diana Șoșoacă, extremistă și ea susține că ar fi fost amenințată după ce a spus că politicianul nu e deloc ceea ce pare.
Scandalul ține primele pagini și în presa din străinătate care vuiește în aceste zile de legăturile periculoase pe care Călin Georgescu le are cu foști legionari cu înclinații pro ruse.