S-au mărit degeaba salariile asistenților și ale medicilor că șpaga din spitale e mai vie ca oricând. O spun cu amărăciune bolnavii, care se plâng că sunt plimbați de la un doctor la altul dacă nu scot bani din buzunar. Evident, există și orașe unde cei mai mulți dintre cei care au jurat că vor profesa cu respect și demnitate se țin de cuvânt.
Doru a făcut operație la rinichi într-un spital de stat. După intervenție bărbatul a pus într-un plic două mii de lei pe care i l-a dat apoi medicului chirurg, deși costurile operației sale erau asigurate.
„Cum a reacționat medicul respectiv?
- I-a băgat în buzunar. Dacă nu dai nu te bagă în seamă!”.
Fenomenul șpăgii în spitale, mai viu ca oricând
Și Constantin a fost nevoit să plătească pe lângă intervenția chirurgicală de hernie pe care a suferit-o și o atenție medicului. Chiar dacă a dat bani în plus, operația nu a decurs așa cum ar fi trebuit.
Deși salariile medicilor s-au mărit în ultimii ani practica de a primi mici atenții nu a dispărut. Fenomenul șpăgii în spitale este răspândit în toată țara și nu există zonă care să nu fie afectată, o arată cel mai recent sondaj realizat printre pacienții români.
Domnul Ioan din Cluj a fost internat de mai multe ori de-a lungul anilor. Recunoaște că de fiecare dată le-a oferit o atenție în bani cadrelor medicale pentru a putea primi tratamentul necesar.
Cu toate acestea, Clujul este unul dintre orașele în care se de cea mai puțină șpagă din țară.
„Județele în care s-au raportat cele mai puține cazuri de șpagă sunt Cluj, Sibiu și Timiș. La polul opus se află județele Teleorman, Buzău și Olt”, a transmis Silvia Cseh, corespondent Kanal D.
Harta care arată rata șpăgilor din țară este realizată de Dragoș, un tânăr care a creat o platformă unde sunt centralizate datele din recenziile pacienților.
În ultimele luni fenomenul a fost în continuă creștere.„La externarea din spitale fiecare pacient primește un formular cu zece întrebări prin SMS sau prin web și el poate completa cu răspunsurile sale. S-a observat o creștere a procentului șpăgii din martie până acum în ultima lună, din care sunt date până în august, undeva de la 1,6 la sută până la 2 la sută, ceea ce este destul de mult”,
Harta șpăgilor se realizează cu sprijinul ministerului Sănătății și se bazează exclusiv pe părerile pacienților.
„Sunt absolventă a facultății Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca.
Mi-am început cariera de jurnalist în urmă cu 14 ani la o televiziune locală, apoi am fost corespondentul mai multor posturi naționale. La început am lucrat în domeniul divertismentului, prezentam emisiuni și după ce am devenit prezentator de știri mi-am dorit să experimentez și viața de reporter. Odată ce am ieșit pe teren mi-am dat seama că mă regăsesc mai mult în acest rol și viața de corespondent mi se potrivește perfect.
Din cei 14 ani de televiziune, 7 i-am petrecut în familia Kanal D”.