Inspecția Judiciară cere ca judecătoarea din Mangalia, care a întrebat la proces dacă studentul ucis de Vlad Pascu este în sală, să fie suspendată.
„Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din Mangalia care întreba dacă studentul ucis de Vlad Pascu este în sala de judecată. Colega mea Raluca Sevastru ne spune ce urmează în acest dosar celebru. Sunt informații și imagini care pot afecta emoțional”, a transmis Christian Sabbagh.
Se cere suspendarea judecătoarei din Mangalia
„Consiliul Superior al Magistraturii va decide în zilele următoare dacă judecătoarea va fi suspendată.
Totuși, până când CSM-ul se va pronunța, judecătoarea s-ar putea să conducă și termenul de joi, de la Mangalia.
Magistrata a mai fost pedepsită în trecut pentru că tergiversa dosarele.
Astăzi, Vlad Pascu a cerut la Tribunalul din Constanța să fie eliberat, dar judecătorii au respins cererea. Între timp, în fața instanței, mai mulți studenți au organizat un protest legat de modul în care dosarul este tratat în justiție”, a transmis Raluca Sevastru.