VIDEO Invadați de „musculițele bețive”. Bucureștenii se tem să mai iasă din casă: "Se așează pe tine și te atacă"

„Musculițele bețive” au invadat Bucureștiul. Oamenii se tem de micile insecte și preferă să nu mai iasă din casă.

Bucureștiul este asaltat de musculițe. Oamenii se plâng că din cauza acestor insecte abia mai pot ieși afară. În popor sunt cunoscute drept musculițe de oțet, iar specialiștii în dezinsecție spun că au din ce în ce mai multe cereri în ultima perioadă, a transmis Cristian Sabbagh.

Invadați de „musculițele bețive”

Evenimentele organizate seara în aer liber sunt prilejul oportun pentru apariția musculițelor deranjante. Chiar aseară, când termometrele arătau treizeci de grade, invitații au fost deranjați de insectele minuscule care veneau în roiuri.

- Ia uitați, aveți și una pe dumneavoastră acum, aici!

- Da... da, da... cine știe ce purici de ăștia, a spus un român.

Numai că nu este vorba de purici, ci de musculițe de oțet care au apărut ca ciupercile după ploaie în tot bucureștiul.

Pe cât de mici sunt, pe atât de multe probleme fac.

Sunt ca un vrâtej se așează pe tine și te atacă. Ieri, de exemplu am fost într-o bluză galbenă s-au așezat pe mine, n-am putut să le dau că te pătează, a spus un român. 

E urât, e... te mușcă... a venit cineva de la primărie și am zis domnule dat cu ceva o soluție care pentru omoare astea, a

spus un român.

Din cauza invaziei acestor insecte, unii chiar au renunțat să mai iasă seara din casă. 

O, ce mă deranjează pe mine... din zbor vin și se lipesc de mine, a spus un român.

Și pe rețelele de socializare oamenii au sesizat această problemă. Spre exemplu o persoană se plânge că sunt atât de multe insecte încât nu poate respira, iar ceilalți sunt de acord și cer cât mai repede o dezinsecție.

Firmele de dezinsecție primesc tot mai multe cereri.

Și noi am văzut o creștere a solicitărilor pe astfel de intervenții în ultima vreme. Sunt niște insecte care apar cu precădere după o perioadă ploioasă și în momentul în care temperaturile cresc drastic de pe zi pe cealaltă, a declarat un reprezentant al firmelor de dezinsecție.

Pentru a scăpa de micile, dar sâcâitoarele zburătoare, specialiștii recomandă folosirea cremelor și a spray-urilor împotriva insectelor.

Citește și: Alegeri locale 2024 în București. Lista candidaților la Primăria generală. Care sunt CV-urile celor 9 politicieni care se bat pentru Capitală


Reporter

„Jurnalist n-am crezut că o să devin, nici măcar atunci când luam interviuri colegilor din liceu despre ultima zi de școală și încercam să smulg de la ei o lacrimă. Pe atunci nu aveam microfon, dar aveam o sticlă de apă sau un băț care își făceau foarte bine treaba.

Am dat apoi admitere la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea București. Trei ani mai târziu făceam practică la Kanal D, iar oamenii de aici au decis că merit o șansă … și iată cum am devenit jurnalist.

Pe mine mă puteți vedea zilnic, de la 9 la 10, în intervenții live. Mergem la ANM să vedem cum e vremea sau poate mă veți vedea pe la covrigării, în stații de autobuz, prin tramvaie, pe scurt, unde sunt oameni – sunt și eu. Îmi place să fac materiale despre tânăra generație sau despre problemele românilor. Îmi mai place să văd ce restaurante inedite se mai deschid, iar uneori încerc să aflu și unde putem merge în vacanță”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri