VIDEO Iubire, haos și răbdare la Catedrala Neamului! Doi tineri din Maramureș s-au logodit

În ultimele zile, Catedrala Mântuirii Neamului a fost scena unor momente tensionate și pline de emoție pentru credincioșii care au dorit să se închine în Sfântul Altar. Deși accesul în interior a fost permis cu două ore mai devreme decât programul oficial, oamenii au stat ore întregi la coadă, iar organizarea evenimentului a lăsat mult de dorit.

Mulți dintre cei prezenți au fost nevoiți să îndure ore întregi de stat la rând, iar atmosfera a devenit adesea apăsătoare. Jandarmii au avut dificultăți în a gestiona mulțimea, încercând să calmeze și să ordoneze fluxul de oameni. Totuși, unii credincioși au recurs la metode disperate, fugind pentru a ajunge mai repede la altar, iar alții s-au plâns de lipsa unei organizări eficiente.

„Pur și simplu ne-au busculat.

Nu a fost organizare. Îmi pare rău să spun. Domnule, să facă un rând, așa cum e la Iași,” a declarat un participant profund dezamăgit. Mulți au considerat că o coadă bine organizată ar fi redus tensiunile și ar fi făcut experiența mai plăcută.

În ciuda disconfortului, credincioșii au rămas cu sufletul împăcat, considerând că orele de așteptare au meritat pentru a se închina în acest lăcaș impresionant.

„Putem să stăm și o zi întreagă și mai mult. Se merită la o așa clădire,” au spus unii dintre ei.

Atmosfera s-a schimbat însă în curtea catedralei, unde impunătoarea clădire a fost admirată pentru frumusețea și măreția sa. Mulți au descris-o ca fiind „științific fantastică” și „exagerat de frumoasă”.

Pe lângă vizitatori, Catedrala a fost și locul unei ceremonii speciale: doi tineri din Maramureș și-au oficiat logodna chiar pe treptele lăcașului de cult, într-o zi unică, imediat după slujba de sfințire a picturii.

Deși exteriorul catedralei este finalizat, lucrările în interior continuă. Mai multe spații urmează să fie finisate și amenajate pentru public, iar estimările indică faptul că șantierul se va încheia abia peste aproximativ trei ani.

 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri