VIDEO Luptă grea împotriva lui George Simion. Ce șanse are Nicușor Dan să devină președinte

Primarul Capitalei ar putea conta pe cei care au absentat în primul tur și pe votanții nemulțumiți ai PSD.

„Poate Nicușor Dan să răstoarne scorul în turul doi și să-l învingă pe George Simion în cursa pentru Cotroceni? Teoretic da, practic e nevoie de o adevărată minune electorală, adică cel puțin trei milioane de voturi în plus față de duminica trecută. E greu, dar nu imposibil, ne arată chiar istoria postdecembristă. Primarul Capitalei ar putea conta pe cei care au absentat în primul tur și pe votanții nemulțumiți ai PSD, dar și a lui Victor Ponta”, a spus Cosmin Cernat.

Nicușor Dan- aproape două milioane de voturi, George Simion- aproape patru. O diferență uriașă, greu de egalat sau de depășit în turul doi, mai ales că cei doi contracandidați sunt ca apa și uleiul, diferiți în abordare, în strategie și în viziunea despre România.

Vorbim despre liderul AUR, care vorbește pe înțelesul tuturor, și îi vrăjește atât pe cei fără carte, cât și pe intelectuali, cu un discurs suveranist: „Pe George Simion îl ajută foarte mult experiența lui de șef de galerie, pentru că este evident că se simte foarte bine în mijlocul oamenilor, că știe să comunice cu ei, știe să se facă ascultat, știe să-i strângă în jurul lui. Aici el încasează foarte multe puncte”.

La polul opus, Nicușor Dan- un matematician obiectiv, mereu calculat, care preferă cifrele în loc de oameni, planurile în loc de baia de mulțime: „Se vede clar că atunci când de un interviu la televizor sau vorbește cu oamenii pe care nu îi cunoaște se simte stingherit, nu îi place să facă asta, iar aici Nicușor Dan cu siguranță pierde foarte multe puncte”.

Matematic vorbind, misiunea lui Nicușor Dan de a-l detrona pe Simion în turul doi e una dificilă. Îi trebuie cel puțin trei virgulă cinci milioane de voturi în plus. Un milion și jumătate ar putea veni de la cei care i-au votat pe Crin Antonescu și pe Victor Ponta, iar două milioane dintre românii care n-au ieșit deloc la vot duminica trecută.

„Nicușor Dan doar din această zonă, din zona urbană, din zona oamenilor cu educație mai mare decât liceu, ar putea să obțină voturi suplimentare și trebuie să recunoaștem statistic, aceștia sunt mai

puțini.”

Însă nu e imposibil să existe o mobilizare masivă pentru Nicușor. S-a mai întâmplat și în istoria postdecembristă. În 1996, Emil Constantinescu a câștigat cu peste douăzeci și cinci de procente față de turul întâi și a devenit președinte. Un alt caz cu mobilizare mare e chiar al lui Klaus Iohannis, care la alegerile din două mii paisprezece a urcat de la treizeci la sută în primul tur, la aproape cincizeci și cinci la sută în turul al doilea: „Noi trebuie să trecem de momentul ăsta în care partidele încearcă să facă și societatea trebuie

să se salveze. Acum avem în față două alternative: alternativă în care scăpăm de captura statului rațională, dar rămânem pentru valorile noastre, pentru Europa și într-un stat rațional pe care îl putem organiza și alternativă în care da, revoluționar, scăpăm de toată lumea, dar nu știm dacă nu cumva nu dăm țara Rusiei”.

Totul depinde de strategia lui Nicușor Dan în următoarele zece zile, dacă va fi printre oameni, va vorbi pe înțelesul tinerilor și va atinge o emoție și la cei nehotărâți, mai ales că votul pentru Simion nu e în totalitate unul din suflet: „Este un vot dat cu sete, cu ură pentru actualul guvern, pentru actualul parlament, pentru fostul președinte Iohannis. Efectiv poporul îi urăște”, „Acest electorat nu a văzut dezbateri, a avut intenția de vot clar stabilită, a făcut o campanie în jurul anulării alegerilor, turul doi înapoi, o campanie emoțională. Este evident că Nicușor Dan are a doua șansă. Nu dispune de instrumente, nu vrea să colaboreze cu partide, pentru că singurii care pot mobiliza sunt reprezentanții partidelor, care pot face campanie încercând să-i convingă pe alegători fie să voteze, fie să nu voteze”.

Așadar, o luptă greu de câștigat, dar nu imposibilă. Susținătorii primarului Capitalei au lansat duminică noaptea și un slogan.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri