Într-o perioadă în care îngrijirea părului a devenit o preocupare majoră pentru doamne și domnișoare, tratamentul de laminare a părului câștigă tot mai mult teren, fiind lăudat pe rețelele de socializare și nu numai.
Tratamentele de laminare se realizează cu produse naturale, care nu afectează chimic firul de păr, spre deosebire de tratamentele cu cheratină, care pot avea un potențial de distrugere a părului. Procedura constă în aplicarea unei creme speciale care oferă luciu și hidratare, urmată de un balsam fără clătire ce ajută la modelarea firului de păr. Un pas important este folosirea căldurii în mod corect, care sigilează cuticulele părului și intensifică efectul tratamentului.
Citește și: VIDEO Cum să-ți refaci părul după vara toridă? Sfaturi de la hair stylist-ul Marian Capet
Procesul începe cu spălarea părului, după care se aplică o cremă hidratantă, lăsată să acționeze timp de 10 minute. Apoi, crema se clătește, iar următorul pas este aplicarea balsamului fără clătire. După uscare, părul poate fi coafat cu peria sau îndreptat cu placa, căldura folosită corect fiind benefică pentru păr.
Specialiștii recomandă tratamentul de laminare în special persoanelor cu părul de culoare închisă sau celor care nu au firul de păr decolorat. Acesta redă viața părului, oferindu-i un aspect mătăsos, hidratat și ușor de pieptănat, cu un efect vizibil de oglindă.
Citește și: VIDEO „Nu am avut răbdare să îmi crească părul de la sine”. Extensiile, tot mai căutate
Efectul tratamentului nu este permanent, durând până la 4 spălări, însă procedura poate fi repetată oricând. Mai mult, dacă sunt achiziționate produsele recomandate de specialiști, tratamentul poate fi realizat și acasă, fără a fi necesară o vizită la salon.