Zona Mamaia Nord a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai fierbinți puncte imobiliare de pe litoralul românesc, cu mii de apartamente noi vândute în doar câțiva ani.
Interesul pentru această zonă rămâne ridicat, iar mulți cumpărători aleg apartamentele fie pentru dragostea față de mare, fie ca investiție cu randament solid. Cu toate acestea, dezvoltarea accelerată a adus și numeroase probleme care afectează calitatea vieții locuitorilor.
Dezvoltatorii imobiliari au ignorat adesea regulile urbanistice în goana de a construi cât mai multe locuințe. Astfel, multe dintre noile clădiri din Mamaia Nord sunt ridicate aproape lipite unele de altele, fără respectarea distanței minime legale între blocuri, necesară pentru asigurarea luminii naturale, aerului și siguranței locatarilor.
Mai mult, lipsa spațiilor verzi este o problemă majoră, iar străzile de acces sunt în mare parte neasfaltate sau pline de gropi, ceea ce afectează confortul și siguranța locuitorilor. Unii rezidenți spun că, deși plătesc taxe și impozite, infrastructura rutieră și pietonală este aproape inexistentă, iar autoritățile locale nu au intervenit eficient pentru remedierea situației.
Reprezentanții primăriei Năvodari au declarat că au început să ia măsuri pentru a sancționa neregulile constatate. De la începutul anului 2025 și până în prezent, au fost aplicate 107 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 308.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Neregulile nu se opresc doar în Mamaia Nord. Chiar și în centrul stațiunii Mamaia apar construcții care sfidează limitele urbanistice.
Un exemplu este un bloc ridicat aproape lipit de o pasarelă pietonală, astfel încât granița dintre spațiul privat și cel public dispare complet. Această situație a stârnit nemulțumiri în rândul localnicilor și turiștilor, care consideră că autorizațiile de construcție sunt acordate fără respectarea normelor.