Marius Pieleanu pleacă de la SNSPA în urma acuzațiilor de abuz sexual.
Sociologul Marius Pieleanu și-a încheiat colaborarea cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), după aproape 23 de ani de activitate în cadrul instituției. Decizia a fost luată după acuzații de abuz sexual lansate în spațiul public. Pieleanu respinge categoric acuzațiile și anunță că va acționa în instanță atât universitatea, cât și persoanele implicate.
Marius Pieleanu a încheiat colaborarea cu SNSPA după acuzații grave de abuz sexual
Marius Pieleanu a anunțat că încheie colaborarea cu SNSPA, dar acest lucru nu constituie o demisie și nu implică asumarea vreunei vinovății. Potrivit acestuia, decizia a fost luată ca urmare a unui „tratament organizațional ostil” din partea conducerii SNSPA. Mai mult, Pieleanu a anunțat că intenționează să deschidă procese împotriva celor care au formulat acuzațiile, dar și împotriva instituției. „Această încetare nu constituie o demisie și nu implică în niciun fel asumarea vreunei vinovății.
În paralel, SNSPA a confirmat oficial într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook că încetarea contractului individual de muncă a fost semnată de rectorul Remus Pricopie, în baza art. 55 lit. b) din Codul Muncii, adică prin acordul părților. Reprezentanții SNSPA au refuzat să comenteze decizia lui Marius Pieleanu de a deschide acțiuni în justiție, reiterând respectul instituției pentru dreptul la liberă exprimare și accesul neîngrădit la justiție. „În
Ce acuzații i se aduc sociologului
Întreaga situație a luat amploare după ce site-ul de investigații Snoop.ro a publicat, săptămâna trecută, o anchetă de amploare, realizată în decursul mai multor luni, pe baza a 40 de interviuri. Persoanele intervievate includ cadre didactice, studenți actuali și foști studenți ai SNSPA și Universității din București, precum și colaboratori ai firmelor deținute sau conduse de Marius Pieleanu. Potrivit materialului, mai multe femei l-au acuzat pe Pieleanu de abuzuri sexuale și comportamente nepotrivite. Dintre acestea, patru și-au dezvăluit numele complet, două au făcut declarații sub prenume, iar alte trei au ales să folosească pseudonime. Mărturiile descriu episoade de comportament abuziv. Toate aceste acuzații au fost respinse ferm de sociolog. Acuzații de natură similară au mai fost formulate în trecut, în contextul scandalului legat de profesorul Alfred Bulai, coleg al lui Pieleanu în cadrul SNSPA. La acea vreme, Comisia de Etică a respins plângerile îndreptate împotriva lui Pieleanu, care și-a reluat activitatea didactică în primăvara acestui an. Noile acuzații au declanșat o anchetă oficială. Potrivit informațiilor publice, rectorul SNSPA a sesizat Parchetul General, iar în data de 1 august, un grup de studenți a organizat un protest în fața sediului universității, solicitând măsuri ferme împotriva abuzurilor sexuale din mediul academic.
Citește și: Cum a scăpat profesorul Marius Pieleanu de acuzațiile de hărțuire