VIDEO Mihai Leu, campion în ring și în viață. A luptat cu boala așa cum a luptat și în ring: cu capul sus și inima plină

A trăit cu inima unui învingător și a plecat cu demnitatea unui erou. Familia lui Mihai Leu a făcut anunțul sfâșietor.

„A luptat cu boala așa cum a luptat în ring: cu capul sus și inima plină. Mihai Leu, primul campion mondial la box profesionist al României a plecat dintre noi, dar ne-a lăsat moștenire lecția lui de curaj, demnitate și iubire.”

Mihai inimă de Leu, așa cum îi spuneau apropiații, a încheiat ultimul meci al vieții aproape de miezul nopții. Cu o voință de fier, campionul s-a luptat mai bine de zece ani cu o boală nemiloasă.

„Nici nu știu dacă este o calitate sau un defect, dar sunt foarte încăpățânat. Poate că totuși încăpățânare asta m-a ajutat și de multe ori, adică în special în ring și tot așa poate și în viață, fiindcă m-am învățat să nu cedez”,

spunea acesta.

„Nu a dat impresia că îl doare ceva. Chiar glumeam și spuneam: câte operații ai făcut. „Am făcut douăzeci și trei”, dar a spus cu zâmbetul pe buze, ca un luptător pur și simplu”, a declarat Dan Bobouțanu, primarul din Hunedoara.

Mihai Leu a fost primul român campion mondial la box profesionist, sport din care s-a retras neînvins când o accidentare avea să-l scoată definitiv din ring: „Mi-am dorit toată viața sau am visat atât de mult să devin campion mondial.

Am ajuns acolo unde mi-am dorit și după aceea să renunț din cauza unei accidentări este chiar foarte trist”.

Un simbol al curajului și ambiției, Mihai primea de fapt o nouă șansă. Arunca mănușile și prindea volanul ca nimeni altcineva. A ocupat prima poziție în campionatul național de raliuri și trei ani la rând a fost campion național la competiții de viteză în coastă.

A câștigat aplauze, medalii și respectul lumii întregi, dar cea mai grea luptă a fost cea cu boala, și a dus cu fruntea sus, ca un adevărat campion.

„Cancerul a recidivat extrem de agresiv pentru Mihai Leu la finalul anului 2024, cu metastaze la plămâni. A fost pentru prima dată internat la Institutul clinic Fundeni între aprilie și mai, după care, pe douăzeci și unu iunie a fost din nou adus aici cu elicopterul din cauza unei hemoragii și a fost ținut în comă indusă ”,

a transmis reporterul Știrile Kanal D.

A trăit cu inima unui învingător și a plecat cu demnitatea unui erou. Ieri, familia lui Mihai Leu a făcut anunțul sfâșietor.

„Familia pe care o am este cea mai mare realizare a mea și tot ce am făcut, inclusiv rezultatele din ringul de box să știți că se datorează în egală măsură și soției și băiatului meu ”,

mai spunea Mihai Leu.

În spatele campionului a stat mereu aceeași femeie timp de treizeci de ani. Ana este cea care a luptat și a trăit alături de el toate competițiile vieții: „Foarte puternică, fiindcă de multe ori sunt convins că pentru ea este poate mai greu decât pentru mine”.

„Ai plecat iubirea mea, dar nu și din inima mea. Îți simt prezența în liniște, în vânt, în tot ce sunt. Te iubesc pentru eternitate”, a scris Anna Leu pe Facebook.

După mesajul dureros postat de soția lui Mihai Leu, pe rețelele de socializare au urmat valuri de reacții. Lumea sportului, președintele țării, dar și vedete au transmis condoleanțe familiei și un ultim gând campionului. Trupul lui Mihai Leu va ajunge în această seară la Hunedoara, orașul pe care l-a iubit nespus.

„A iubit foarte mult Hunedoara. Deci omul acesta ar fi putut să locuiască oriunde în lumea asta la statutul pe care îl avea, dar locuia în Hunedoara”, a mai povestit edilul.

Prietenii și apropiații sunt așteptați să și ia rămas bun de la Mihai Leu în sala teatrului din Piața Ferdinand, apoi înmormântarea va avea loc vineri. Sunt clipe în care România pierde un campion, dar câștigă o legendă.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri