VIDEO - Mihnea Turcu a renunțat la munca în bancă pentru a promova România rurală. Fotograful prezintă publicului imagini inedite cu viața satului românesc

Mihnea Turcu, iubitor de fotografie, a lăsat în urmă cei 12 ani de muncă în bancă pentru pasiunea sa. Acum este fotograf și imortalizează cele mai frumoase părți ale României rurale.

„Astăzi facem cunoștință cu Mihnea Turcu, un fost bancher care a renunțat la munca sa după 12 ani de activitate pentru a se dedica fotografiei. I-a luat un an și jumătate să se pregătească, iar de atunci oferă privitorilor, prin intermediul pozelor șansă de a cunoaște viața satului românesc. De curând, una din fotografiile sale a impresionat o lume întreagă, iar astăzi, Mihnea a venit în platoul Știrilor Kanal D”, a transmis Cristina Dorobanțu, prezentatoarea Știrilor Kanal D.

Mihnea Turcu imortalizează România rurală

Mihnea Turcu: Bine v-am găsit! Mulțumesc pentru invitație!

Cristina Dorobanțu: 12 ani ai lucrat în bancă, iar apoi te-ai reprofilat. Ce-mi spui despre asta?

Mihnea Turcu: A fost o chemare, a fost un fel de contact cu sufletul meu. A fost așa, un moment în care mi-am dat seama că trebuie să mă desprind de ceea ce făceam cu foarte mare drag până atunci și să încep altă viață pentru că mă chemau oamenii, m-a chemat fotografia, satul. Era o lume de care îmi era foarte dor când nu eram în ea. Și am avut un fel de revelație cu ajutorul căreia mi-am dat seama că nu pot să continui cu viața mea așa, la nesfârșit, următorii 30-40 de ani sau cât aș mai avea de trăit și am luat o decizie.

Cristina Dorobanțu: Să te dedici vieții satului românesc.

Citește și: VIDEO- Psiholog și stilist vestimentar de succes. Simona Drăgan, stilist personal pentru vedete

Mihnea Turcu: Fotografiei și prin prisma ei, pentru că e un instrument care mă ajută să merg și să aflu istoria României, vieții satului românesc.

Cristina Dorobanțu: Spuneai că nu există nimic mai puternic decât bunătatea, iar de curând, una dintre fotografiile tale și anume aceea cu nea Vasile, care are 93 de ani, a devenit virală.

O avem și noi aici. Un bătrân care ține în mână o lumânare și se roagă în genunchi într-o biserică veche.

Mihnea Turcu: Ea are o istorie. Eu merg în satul acela foarte des, să spunem de 3-4 ori pe an. Domnul Vasile este în nordul Maramureșului, nu aș vrea să dau exact denumirea satului din anumite motive. Merg foarte des acolo. Donnul Vasile în tot ieșea în față de foarte multe ori.

Este foarte vesel, e foarte plin de viață, dăm noroc și începe automat o povestire de care, poate în unele momente, nu am timp sau eu sunt cu mintea în altă parte și dumnealui continuă și mă captează, mă trage în acea poveste. Aceasta este o parte a subiectului. A doua parte este biserica în sine pentru că în această fotografie sunt două subiecte este domnul Vasile și biserica. O biserică veche care stă la marginea drumului și de care nu am avut niciodată timp să mă apropii, ba pentru că era încuiată, ba pentru că aveam altceva mai bun de făcut. Aceste două lucruri au început să se clădească în mine, să facă așa un fel de tempo. Mi-am dat seama iarna trecută că trebuie să fac ceva pentru că s-ar putea ca ele să nu mai fie mult timp. Biserica da, dar domnul Vasile, nu știm. Și atunci m-am dus la părintele care se locuiește foarte aproape, foarte bun prieten de-al meu și i-am spus ce vreau să fac. Aș vrea să fotografiez biserica și pe domnul Vasile. Mi-a dat cheia. Adică un gest de încredere care m-a responsabilizat extrem de mult în momentul respectiv. Am luat cheia, l-am luat pe domnul Vasile și am zis să mergem să vizităm biserica pentru că era biserica în care dumnealui fusese crâsnic în tinerețe. Eu am descuiat biserica. Sentimentul este unul unic, ceva nu pot să descriu. Domnul Vasile și-a luat, probabil ca pe vremuri, lumânarea. El e îmbrăcat așa în fiecare zi, nu s-a îmbrăcat special, nu este nimic regizat aici, nu este nimic făcut special și am intrat în biserică. Fotografiam și filmam cu telefonul în același timp. Mergeam pur și simplu în pașii lui. Dumnealui a intrat curios, s-a uitat pe tavan, peste tot și la un moment dat l-am văzut că se pregătește să se așeze și să se roage. Atunci cred că a fost momentul în care am pășit un pic în alt timp, m-am întors în timp, ceva s-a întâmplat pentru că era evident că ce văd și ce se întâmplă în fața mea nu mai e o scenă doar. E ceva mai mult.

Cristina Dorobanțu: Mihnea, cum îți alegi oamenii pe care vrei să-i pozezi?

Mihnea Turcu: Călătoresc foarte mult, caut foarte mult și după intuiție, dacă avem puțin contact și simt că pot să merg mai departe și să aflu și nu sunt acele întrebări suspicioase <<De la ce televiziune ești? Dar cu ce interes mă fotografiezi?>>, întrebări care, de obicei, mă demontează și mă demoralizează foarte mult pentru că eu cumva am pretenția de la moment să îmi dea și el înapoi ceva. Dacă se clădește, se clădește, dacă nu, nu. Cam asta ar fi rețeta. După intuiție, după sentimente, după ce-mi inspiră.

Cristina Dorobanțu: Cel mai emoționant moment pe care l-ai trăit prin prisma a ceea ce faci acum?

Mihnea Turcu: Nu pot să spun că este un moment, pentru că este o construcție a mai multor momente și a mai multor mici segmente din timp. Aș defini ca o mare separație. Noi aici, în București, în orașe, trăim într-o anumită lume, ei acolo trăiesc în cu totul altă lume. Intersecțiile dintre aceste două lumi sunt foarte rare și aproape inexistente. Odată ce cineva de aici pășește acolo cam acela ar fi momentul de care mă întrebi tu. E o punte, e o trecere, se poate întâmpla oricui, oricând, doar să vrea să se deschidă puțin.