VIDEO „Mini cartier” pus la pământ cu buldozerul. Demolările continuă în Timișoara

Demolările nu par să se oprească de curând în Timișoara. Un mini cartier a fost pus la pământ, după ce pe au mai multe imobile au fost ridicate pe un teren al primăriei.

 

Continuă demolările la Timișoara, acolo unde buldozerele au pus la pământ un minicartier ridicat pe un teren al primăriei. Spațiul respectiv ar valora peste jumătate de milion de euro și a fost nevoie de ani buni pentru ca judecătorii să încuviințeze demolare a, a transmis Cristian Sabbagh.

Mini-cartier pus la pământ cu buldozerul

Un teren de 2 mii de metri pătrați s-a transformat într-un minicartier cu mai multe barăci, dar și o casă impunătoare, lângă deșeurile adunate într-un colț.

La 300 de euro metrul pătrat, terenul ocupat abuziv valorează 600 de mii de euro, dacă luăm ca etalon anunțurile imobiliare din zonă. Construcțiile au început aici în urmă cu 10 ani și a fost nevoie de mai multe procese pentru a se ajunge la demolare.

Printre bunurile adunate pe terenul primăriei a fost găsit și un palmier pitic la ghiveci. Acesta a scăpat de demolare, în schimb, poarta trainică, din metal, a fost pusă la pământ cu ajutorul unui buldoexcavator.

Demolările se țin lanț în Timișoara anul acesta. Mai multe terenuri ocupate abuziv au fost curățate de buldozere, în timp ce indivizii care se credeau proprietari aruncau cu amenințările.

Clanul Cârpaci a ajuns să dețină peste 100 de proprietăți în orașul de pe Bega.

Citește și: VIDEO Copil de 5 ani rănit la locul de joacă. Parcurile au devenit motiv de teamă, nu de bucurie


Îți Recomandăm Și...
Parteneri