Vești bune pentru pofticioși! În minivacanța de 1 decembrie, un restaurant din Făgăraș le pune la dispoziție turiștilor un meniu cu totul special, reinterpretat, care s îi surprindă și pe cei mai pretențioși.
„Turiștii care ajung la munte în minivacanța de ziua națională și vor să scoată din meniu fasolea cu ciolan sau varza călită, au alternative la fel de delicioase. La un restaurant din Făgăraș bucatele tradiționale românești au fost reinterpretate. Chefii au pregătit mâncăruri care să surprindă papilele gustative ale celor mai pretențioși gurmanzi, dar care să se potrivească și cu sărbătoarea tuturor românilor”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.
Meniu reinterpretat de 1 decembrie. Pofticioșii vor fi surprinși
Într-un mic restaurant aflat la doi pași de cetatea țărănească din Făgăraș, chef Paul Novac a gândit un meniu special cu care să își surprindă clienții care îi vor trece pragul în minivacanța de 1 decembrie. Aici, oaspeții nu vor savura fasole cu ciolan sau varză călită, dar vor putea degusta preparatele reinterpretate.
„Vine în curând Ziua Națională și atunci o să avem partea de varză, tradiționala varză călită, la noi puțin reinterpretată, să zic așa. O să pregătim astăzi o rață, o friptură de rață, pe varză și cu piure de cartofi”, a explicat chef Paul Novac.
Rața a fost marinată timp de 24 de ore, apoi este pusă la prăjit, timp de 15 minute. În tot acest timp, este stropită constant cu untură topită. Cât timp carnea se gătește, chef Paul se ocupă și de garnitură.
„Ne ducem un pic chiar de la zona de tradițional, de varza tradițională călită, într-o zonă de varză roșie, cu mere în interior, cu suc de portocale, cu suc de cireșe, e o varză specific franțuzească”, a
Odată finalizate toate elementele, farfuria ajunge la montaj.
„Avem o friptură de rață pe varză roșie, cu piure de cartofi, cu microplante și flori comestibile. Un sos, zic eu, un pic mai special, pentru că e produs dintr-un sos brun, cu jiu de rață. Ce înseamnă jiu de rață? Este, de fapt, zeama de la rață, cu untul în care ea s-a gătit”,
Carnea de porc este nelipsită din farfuriile românilor, de Ziua Națională. Dar, la restaurantul din Făgăraș, tradiționala friptură este transformată într-un preparat gourmet.
„O altă propunere pentru 1 decembrie, putem avea un piept de porc. O să îl gătim un pic la grill, de precizat este că el, în prealabil, a fost marinat undeva la patru zile, a fost gătit suvid, iar acum este pe jar de cărbuni”,
a mai spus cheful.În loc de fasole, chef Paul propune legume gătite la tajin, adică un vas din lut folosit în bucătăriile țărilor din nordul Africii.
„- Acum aducem legumele la tajin. Ia uitați cum arată.
- Ce fel de legume avem?
- Aici avem un conglomerat de legume proaspete, plecând de la ceapă, dovlecel, păstârnac, țelină, morcovi. Cam așa arată vedeta noastră de 1 decembrie. Piept de porc, cu legume tajin”, a mai arătat Paul Novac.
Citește și: VIDEO- Ciclonul Linus a făcut prăpăd pe litoral. Vântul a suflat cu peste 120 de km pe oră
Iar la desert, în loc de cozonac...
„Am făcut aici o tartă cu mere reinterpretată, de fapt este o tartă franțuzească cu mere caramelizate și înghețată”, a explicat bucătarul.
Pentru o masă copioasă, care include un fel principal și un desert, gurmanzii vor scoate din buzunar puțin peste 100 de lei.
„Am 11 ani de experiență în presă, iar de 5 ani sunt corespondent al Știrilor Kanal D, la Brașov. De când fac parte din echipa Kanal D simt că am evoluat foarte mult pentru că aici am avut parte de
libertate de creație totală, nu mi-au fost impuse reguli legate de felul în care ar trebui să îmi fac meseria și am primit ajutor ori de câte ori am avut nevoie.
Am descoperit aproape în fiecare zi locuri și oameni noi, am transmis în direct de la evenimentele importante din zona Brașovului, și nu numai, am descoperit fața urâtă a României, dar am prezentat și poveștile multor români care fac cinste țării noastre.
Se spune că profesia de jurnalist rămâne în sânge, chiar dacă viața unui reporter este imprevizibilă. Nicio zi nu seamănă cu cealaltă, nu există acel program standard de muncă de la 9.00 la 17.00 și mai mereu stăm în gardă și ne mobilizăm rapid atunci când în zonă se întâmplă evenimente neprevăzute. Indiferent de distanță, vreme, obstacole continuăm să transmitem informațiile relevante și corecte către publicul Kanal D”.