Un tânăr din Mediaș susține că a fost victima unei spargeri de proporții, în urma căreia ar fi dispărut peste noapte un seif cu o adevărată avere.
Incidentul a pus pe jar poliția locală și a stârnit valuri de neîncredere în rândul vecinilor. Vasile, proprietarul apartamentului, a descoperit în dimineața zilei următoare locuința complet răvășită: sertarele erau scoase, obiectele împrăștiate, iar seiful în care păstra o sumă impresionantă de bani și bijuterii lipsea. Bărbatul susține că în seif se aflau aproximativ 700 de grame de aur, bijuterii și suma de un milion de euro în numerar.
Convins că a fost ținta unei lovituri profesioniste, Vasile a alertat imediat poliția, care a demarat o anchetă pentru a stabili dacă furtul a avut loc cu adevărat și pentru a identifica făptașii.
Povestea tânărului a fost primită cu scepticism de către vecini, care îl cunosc de puțin timp și consideră că stilul său de viață nu corespunde cu existența unei averi atât de mari. Mai mult, ideea că un milion de euro în numerar ar fi fost ținut într-un apartament obișnuit, fără sisteme speciale de securitate sau pază, li se pare greu de crezut.
„E cam de necrezut, nu știu. Eu nu cred. Nu coment”, a declarat un vecin.
Recompensă de un milion de euro pentru găsirea bunurilor
Pe lângă suma dispărută, Vasile a anunțat că oferă o recompensă de un milion de euro pentru orice informație care să conducă la recuperarea bunurilor și prinderea hoților.
Întrebat despre proveniența sumei, bărbatul a explicat că banii provin din muncă cinstită în Germania, unde el și soția sa lucrează la o firmă din Erbeldorf, în domeniul întreținerii unui parc de copii.
„Sunt din muncă câștigată cinstit, nu e nimic ilegal. Lucrez în Germania, firma Karls, Erbeldorf. Eu și soția lucrăm la mână de ăsta de parc de copii. Suntem acolo pe firmă. Cam un citor simplu, câștig foarte bine”, a declarat Vasile.
Poliția continuă cercetările pentru a verifica dacă suma reclamată există cu adevărat și pentru a identifica eventualii autori ai spargerii. Până în prezent, nu au fost găsite urme ale hoților sau ale bunurilor dispărute.