VIDEO Momentul în care mai multe persoane se iau la bătaie în trafic, pe un bulevard din Ploieşti. Scandalagii s-au făcut nevăzuți înainte să ajungă polițiștii
Mai multe persoane s-au luat la bătaie pe una dintre arterele principale din Ploiești. Cele două benzi de pe un sens de mers au fost blocate complet de mașinile oprite de bărbații implicați în scandal.
Incidentul violent a avut loc luni seara, pe Bulevardul București din Ploiești. În imaginile surprinse de un martor se observă cum mai multe autoturisme sunt oprite pe șosea, moment în care din ele coboară mai mulți bărbați.
Indivizii s-au luat la bătaie și au blocat circulația. Polițiștii au intervenit în urma unui apel la 112, dar era deja prea târziu, pentru că scandalagii au plecat.
„Din primele verificări efectuate la faţa locului şi din coroborarea datelor disponibile până în prezent, s-a conturat ipoteza rezonabilă potrivit căreia, pe fondul unor neînţelegeri survenite în trafic, între mai mulţi conducători auto şi pasageri s-ar fi declanşat un conflict spontan, participanţii coborând din autoturisme şi recurgând la acte de agresiune fizică reciprocă”,
Sursa citată a precizat că nu au fost depuse plângeri sau sesizări directe de către persoanele implicate în scandal, dar polițiștii au declanșat formalitățile pentru identificarea participanților.
„Poliţiştii prahoveni au acţionat din oficiu şi au dispus întocmirea unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În cadrul acestuia, se derulează activităţi investigative menite să conducă la identificarea participanţilor, stabilirea împrejurărilor concrete ale faptei, precum şi la individualizarea răspunderii penale a fiecăruia. Totodată, se urmăreşte administrarea completă a mijloacelor de probă, în scopul conturării unei imagini obiective asupra situaţiei de fapt şi de drept, astfel încât să poată fi dispuse măsurile legale corespunzătoare”, au mai precizat autoritățile.