VIDEO Momentul în care un pod plin cu turiști se prăbușește. Cinci persoane au murit în China, alte 24 au fost rănite

VIDEO Momentul în care un pod plin cu turiști se prăbușește. Cinci persoane au murit în China, alte 24 au fost rănite

(Sursa foto: X)

Incidentul grav a avut loc miercuri, 6 august, într-o zonă turistică din regiunea Xinjiang. 29 de oameni se aflau pe podul suspendat în momentul în care s-a produs tragedia.

Incidentul s-a produs la ora 18:18, scrie People Magazine. Din senin, cablurile podului Jiangjun, cunoscut și ca Podul Generalului, s-au rupt. Construcția din Prefectura Autonomă Kazahă Ili s-a înclinat brusc într-o parte, iar mulți dintre oamenii care se aflau pe el s-au prăbușit la pământ, notează Global Times.

Un turist a precizat pentru sursa citată anterior că a văzut cum mai multe persoane au căzut direct în râu sau au aterizat pe stânci. Alții au rămas blocați pe pod și s-au temut pentru viața lor. 

Citește și: VIDEO Luci, puiul de urs rămas orfan pe Transfăgărășan, se acomodează la Sanctuarul din Zărnești. Imagini emoționante cu animalul

O persoană care a rămas pe pod în urma incidentului a povestit că nu s-a ales cu răni grave, iar turiștii au fost salvați în jurul orei 19:20, dar alte persoane nu au fost la fel de norocoase.

Mai multe persoane rănite grav au fost transportate la o clinică din apropiere.

Și oamenii răniți ușor au fost transportați cu mașina la un spital aflat la o distanță mai mare, unde au primit îngrijirile necesare. Printre cele 24 de persoane rănite se află și doi minori.

Podul în cauză este foarte cunoscut și apreciat de turiștii care ajung în zonă, pentru că de pe acestea puteau să observe punctele panoramice.

Un turist a povestit că vântul bătea cu putere atunci când s-a produs accidentul și a precizat că mai mulți copii agitau podul atunci când mergeau pe el.

Autoritățile au închis Zona Pitorească Xiata în urma incidentului, potrivit Biroului de Turism Zhaosu, scrie Xinhua. Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz și s-a programat deja o inspecție de siguranță.

Citește și: Un actor cunoscut s-a oprit să ajute o femeie agresată și a fost împușcat mortal. Adam Turck avea doar 35 de ani


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri