VIDEO Momentul șocant în care femeia de 35 de ani din Chiajna e ucisă de gheața căzută de pe bloc

Incident șocant în cartierul rezidențial militar din Chiajna. O femeie de treizeci și cinci de ani a fost ucisă de o bucată de gheață căzută de pe acoperișul unui bloc.

Femeia era cu soțul ei în acele momente terifiante, dar nimeni n-a mai putut să o salveze. Oamenii sunt revoltați că nimeni nu previne astfel de tragedii.

"A căzut de sus gheața și a murit pe loc". "Trist și înfiorător"- spun martorii.

Femeia în vârstă de 35 de ani făcea curățenie în respectivul bloc. Venise cu soțul ei să lase ceva în magazia din spatele clădirii, apoi a pornit înaintea partenerului.

Din senin, o bucată de gheață s-a desprins și s-a prăbușit peste ea.

Bietul bărbat s-a pus disperat în genunchi să vadă dacă soția sa mai trăiește. După cum se observă în imaginile surprinse de camera de supraveghere, câțiva trecători s-au apropiat și ei, dar era prea târziu.

Femeia murise pe loc. "La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul poliției orașului Chitila și un echipaj medical al ambulanței, care a efectuat manevre de resuscitare femeii în vârstă de treizeci și cinci de ani. Din păcate, a fost declarat decesul acesteia", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Ilfov.

După incidentul mortal au venit și pompierii să îndepărteze țurțurii și bucățile de gheață de pe blocuri.

Asta-i revoltă pe oameni. "Nu e prima oară când se întâmplă, au mai căzut pe mașini. După ce se întâmplă o nenorocire atunci se rezolvă toate problemele", spun vecinii.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar în urma anchetei cei responsabili ar trebui trași la răspundere.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri