VIDEO Nicușor Dan înființează comisia de tăieri bugetare, după modelul american

Nicușor Dan înființează comisia de tăieri bugetare, după modelul american al lui Donald Trump. Este formată din reprezentanții partidelor, care trebuie să găsească surse de economisire de peste 30 de miliarde de lei anul acesta. Antreprenorii au intrat și ei în ecuație și anunță că nu vor nicio creștere de taxe.

Pe o singură voce, toți antreprenorii care au fost la consultări cu președintele Nicușor Dan au cerut același lucru: ca statul să își reducă cheltuielile de funcționare. Fostul ministru al economiei, Claudiu Năsui, crede că ar fi posibile economii de 32 de miliarde de lei anul acesta fără tăieri de la pensii, asistență socială sau armată. Statul ar putea face rost de bani prin plafonarea sporurilor, dar și a veniturilor de la buget la nivelul salariului președintelui. Și diurnele pentru transport și cazare ar putea fi eliminate.

În timp ce statul caută soluții pentru a face rost de bani, la Compania Națională Aeroporturi București pare că s-a găsit secretul bogăției. Șefii din consiliul de administrație și-au majorat salariile de peste 5 ori, la aproape 70 de mii de lei brut pe lună.

Aceștia primeau înainte 12 mii de lei brut. Sorin Grindeanu, ministrul transporturilor- instituție cu acționat majoritar- spune că nu va aproba creșterea.

Comisia de tăieri a cheltuielilor bugetare, formată din câte doi reprezentanți ai partidelor, s-a reunit pentru prima dată în această după-amiază la Cotroceni pentru a găsi resursele care pot fi economisite, pentru a domoli explozia deficitului bugetar.

 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri