În ciuda faptului că este Săptămâna Mare de dinainte de Paște, vremea surprinde printr-o răcire accentuată și ninsori în mai multe zone ale țării.
Predeal, unde astăzi a început să ningă abundent, stratul de zăpadă s-a depus deja pe sol, iar temperaturile au scăzut până în jurul valorii de 0 grade Celsius.
Citește și: VIDEO Vara timpurie aduce soare și aglomerație în parcurile din București
Meteorologii au emis o informare de vreme rea valabilă până sâmbătă dimineață, ora 10, care vizează întreaga țară. Se așteaptă intensificări ale vântului, cu rafale ce pot depăși 70 km/h la altitudini mari, precum și precipitații mixte – ploi, lapoviță și ninsoare.
Citește și: VIDEO Prima zi de plajă litoralul românesc. Unii turiști s-au aventurat deja în Marea Neagră
Ninsori semnificative au fost raportate nu doar la Predeal, ci și în nordul țării, în județele Suceava și Argeș, pe Transfăgărășan, unde s-a depus un strat consistent de zăpadă.
„Am 11 ani de experiență în presă, iar de 5 ani sunt corespondent al Știrilor Kanal D, la Brașov. De când fac parte din echipa Kanal D simt că am evoluat foarte mult pentru că aici am avut parte de
libertate de creație totală, nu mi-au fost impuse reguli legate de felul în care ar trebui să îmi fac meseria și am primit ajutor ori de câte ori am avut nevoie.
Am descoperit aproape în fiecare zi locuri și oameni noi, am transmis în direct de la evenimentele importante din zona Brașovului, și nu numai, am descoperit fața urâtă a României, dar am prezentat și poveștile multor români care fac cinste țării noastre.
Se spune că profesia de jurnalist rămâne în sânge, chiar dacă viața unui reporter este imprevizibilă. Nicio zi nu seamănă cu cealaltă, nu există acel program standard de muncă de la 9.00 la 17.00 și mai mereu stăm în gardă și ne mobilizăm rapid atunci când în zonă se întâmplă evenimente neprevăzute. Indiferent de distanță, vreme, obstacole continuăm să transmitem informațiile relevante și corecte către publicul Kanal D”.