VIDEO „Nu a fost o călătorie ușoară”. Tenorul Alin Stoica și-a schimbat stilul de viață

Tenorul Alin Stoica a slăbit 66 de kilograme în șapte luni.

Tenorul Alin Stoica a trecut printr-o transformare spectaculoasă, reușind să slăbească peste 66 de kilograme în doar șapte luni. Artistul se simte acum mai bine ca oricând și împărtășește, cu sinceritate, motivele care l-au determinat să facă cea mai mare schimbare din viața sa.

Citește și: VIDEO „Reușim să facem o echipă nu doar de profesioniști, ci și de prieteni”. Romanian Tenors, o poveste de succes

Pentru Alin Stoica, principalul impuls a fost copilul său de 3 ani și 8 luni. „M-am gândit că ratez foarte mult din frumusețea vieții și din ce pot să fac. Mi-am dorit să fiu un tată mai bun, un soț mai bun și un bărbat mai bun, din toate punctele de vedere”, a mărturisit tenorul.

Citește și: VIDEO Trucuri pentru siluetă, în concediu. Sfaturile lui Răzvan Țane, antrenor personal

Deși rezultatele sunt vizibile, drumul nu a fost ușor. Alin recunoaște că schimbările, chiar și cele pozitive, au un impact psihologic important. „Există un factor psihologic care își pune amprenta, pentru că sunt foarte multe schimbări și atunci, fie ele și în bine, sunt schimbări”, a explicat el. Totuși, motivația puternică și un scop bine definit au fost esențiale pentru a depăși obstacolele.

Contrar așteptărilor, tenorul nu a adoptat diete drastice sau eliminări totale ale unor alimente.

„Nu pot să spun că s-au schimbat foarte multe. Sunt schimbări, însă nu așa drastice cum credem. Nu consum deloc sucuri carbogazoase cu foarte mult zahăr, dar mă bucur în continuare de toate plăcerile vieții și mâncării, însă cu moderație”, a spus Alin Stoica. El subliniază că secretul constă în controlul cantităților și nu în renunțarea completă la anumite alimente.

 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri