VIDEO Val puternic de ninsori și viscol peste România! Haos pe drumuri

Codul portocaliu emis pentru ninsori abundente și viscol a lăsat în urmă drumuri naționale acoperite de zăpadă, utilaje de deszăpezire care abia fac față condițiilor și numeroase localități fără energie electrică.

România se confruntă cu un val puternic de ninsori și viscol, care a provocat haos în 14 județe și a afectat viața a zeci de mii de oameni. 

De la seara zilei de 24 ianuarie și pe parcursul nopții, ninsorile au depus un strat consistent de zăpadă, estimat între 15 și 50 de centimetri, în funcție de zonă. Viscolul puternic a îngreunat intervențiile utilajelor de deszăpezire, iar drumurile au devenit impracticabile în multe regiuni.

Citește și: Cod galben în 16 județe din țară. Meteorologii anunță vreme extrem de rea. La ce să ne așteptăm

Pe DN66, principala arteră care leagă Oltenia de Valea Jiului, un microbuz s-a răsturnat și a ieșit de pe carosabil. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă autoritățile au instituit filtre rutiere, permițând accesul doar autovehiculelor echipate cu lanțuri sau tracțiune integrală.

În județul Mehedinți, zăpada abundentă a creat cozi și blocaje, iar câțiva șoferi au fost sancționați pentru lipsa anvelopelor de iarnă, cu reținerea certificatului de înmatriculare.

Viscolul a provocat întreruperi masive de curent electric în peste 220 de localități din nordul, centrul și sud-vestul țării. Județul Alba este printre cele mai afectate, cu peste 15.000 de locuitori rămași fără energie electrică și aproximativ 8.000

fără apă potabilă, din cauza opririi pompelor de alimentare.

Citește și: VIDEO România, lovită de vortexul polar

Drumarii au scos zeci de utilaje pentru a curăța șoselele, însă stratul de zăpadă continuă să se depună rapid, iar condițiile meteo nefavorabile fac ca intervențiile să fie dificile. În unele zone, zăpada depășește jumătate de metru, iar viscolul aduce rafale de vânt de până la 90 km/h.

Meteorologii avertizează că ninsorile vor continua și în următoarele zile, cu un strat de zăpadă care poate ajunge până la 50 de centimetri în 48 de ore. Capitala va fi ocolită de ninsori, însă există risc de polei, ceea ce poate afecta circulația rutieră.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri