Motivele invocate de cei care nu au mers la vot, printre altele, au fost: distracția, nepăsarea și munca.
„România prezentă versus România absentă... la urne. Este o altă realitate pe care trebuie s-o privim atent. La nivel național, mai bine de jumătate dintre alegători au evitat secțiile de vot. De ce? Au preferat distracția, au muncit sau, pur și simplu, nu le-a păsat”.
Citește și: VIDEO Românii ies tot mai puțini la vot
„Curajul, ambiția, curiozitatea, empatia și creativitatea sunt esențiale în viața unui reporter”.
„Încă din liceu știam ce-mi doresc să fac atunci când “o să fiu mare”. Așa că mi-am urmat visul. Am făcut facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București, apoi am continuat cu masterul, tot la aceeași facultate.
Visul a început să prindă contur abia când m-am angajat. Am început cu presa scrisă și ulterior mi-am făcut curaj să apar și în fața camerei. Aici am învățat, de fapt, ce înseamnă meseria de jurnalist și cât de importantă este relația pe care o ai cu oamenii din jurul tău.
Acum m-am reîntors la școală. În prima zi de cursuri o să fiu acolo, printre elevi, dar și atunci când se iau decizii importante pentru viitorul lor. Fac materiale pe educație, dar urmăresc și trendurile din social media... mai ales că ne petrecem o bună parte din timp cu telefonul în mână”.