VIDEO „Nu o să se termine”. Tradiție cu îmbrânceli și gaze lacrimogene la Ruginoasa

În comuna Ruginoasa, județul Iași, tradiția locală a confruntărilor dintre două cete de tineri mascați și înarmați cu bâte a degenerat, iar jandarmii au fost nevoiți să intervină cu gaze lacrimogene pentru a calma spiritele.

Obiceiul, care datează de aproximativ 80 de ani, presupune lupta simbolică dintre tinerii din deal și cei din vale, cu scopul de a alunga spiritele rele. Deși este o tradiție respectată cu sfințenie de localnici, aceasta a fost marcată în trecut de incidente grave, inclusiv un deces și un tânăr paralizat în 2011.

Citește și: VIDEO Angajații MAI au avut mii de misiuni de Crăciun. Cătălin Predoiu: „Au existat și intervenții deosebit de dificile”

Primarul comunei a subliniat că, în ciuda riscurilor, tradiția nu va dispărea, iar în ultimii 14 ani nu s-au mai înregistrat confruntări violente. „Tradițiile o să păstreze continuare la noi. Nu o să se termine niciodată. Așa e spiritul la noi în comună”, a declarat acesta.

Pentru a preveni incidentele, jandarmii organizează periodic întâlniri cu comunitatea și au stabilit trasee separate pentru cele două cete, pentru a evita confruntările directe.

Cu toate acestea, în această dimineață, tinerii au refuzat să respecte înțelegerea, iar spiritele s-au încins.

Citește și: VIDEO „Mai multe familii împărtășesc tradițiile noastre”. Copiii păstrează obiceiurile vechi

Intervenția forțelor de ordine a început cu somații, însă, când acestea nu au fost respectate, jandarmii au folosit gaze lacrimogene de două ori pentru a dispersa mulțimea și a preveni o confruntare directă.

Din fericire, nu au fost raportate victime nici de o parte, nici de cealaltă, iar cele două cete nu s-au întâlnit.


Reporter
Îți Recomandăm Și...
Parteneri