VIDEO „Nu toți părinții își permit”. Sportul pentru copii, din ce în ce mai scump

În lipsa accesului gratuit la astfel de facilități, părinții fac eforturi financiare considerabile pentru a-și înscrie copiii la cursuri de înot, gimnastică sau dansuri, costurile lunare ajungând uneori să depășească 1000 de lei.

Activitățile sportive extrașcolare, esențiale pentru sănătatea și dezvoltarea copiilor, devin tot mai inaccesibile pentru mulți părinți din cauza costurilor ridicate. O ședință de înot sau de dans sportiv poate ajunge până la 200 de lei, iar abonamentele lunare pentru mai mulți copii pot depăși 700-1000 de lei, sume greu de susținut în contextul altor cheltuieli lunare.

Citește și: El este primul om din lume care a traversat înot Europa, prin canalul Rin–Main–Dunăre. Avram Iancu a înotat 40 de zile, fără oprire

În județul Ilfov, situația este oarecum mai favorabilă datorită existenței unor bazine semiolimpice moderne, precum cel din Dobroiești, unde elevii pot învăța înotul gratuit, sub îndrumarea antrenorilor care îi pregătesc o dată pe săptămână. De asemenea, la Chitila a fost inaugurat un complex de natație ultramodern, însă astfel de investiții sunt rare la nivel național.

În lipsa accesului gratuit la astfel de facilități, părinții fac eforturi financiare considerabile pentru a-și înscrie copiii la cursuri de înot, gimnastică sau dansuri, costurile lunare ajungând uneori să depășească 1000 de lei. Aceste cheltuieli îi determină pe mulți să renunțe la sport, ceea ce afectează sănătatea și dezvoltarea copiilor.

Citește și: VIDEO „Am muncit pentru aceste medalii”. Denisa și Răzvan Cotuț, campioni mondiali la Kempo și instructori pentru copii

Fosta mare campioană Elisabeta Lipă subliniază importanța sportului ca stil de viață sănătos și rolul antrenorilor în descoperirea și motivarea talentelor. Totuși, în România există aproape 200 de cluburi care oferă cursuri de înot, dar doar șapte bazine olimpice omologate, ceea ce limitează semnificativ accesul copiilor la antrenamente de calitate.

 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri