VIDEO O altfel de prezentare de modă. Copiii vedetelor din România strălucesc pe podium

Vedetele din showbiz și-au adus copiii în lumina reflectoarelor, într-un eveniment inedit care a transformat adolescenții și copiii în modele profesioniste pentru o zi.

O prezentare de modă specială, în care părinții au fost cei mai entuziaști spectatori, a oferit micilor vedete șansa de a-și demonstra talentul și de a păși pe podium cu emoții și stil.

Printre participanți s-a remarcat fiica lui Teo Trandafir, care a ales să intre în pielea personajului Morticia Adams, defilând într-o rochie spectaculoasă, neagră, din catifea. Deși obișnuită cu ținute casual și confortabile, fiica prezentatoarei a decis să-și arate și latura elegantă, dorind să fie apreciată în toate modurile sale.

Emoțiile au fost însă puternice, iar sprijinul mamei a fost esențial pentru a face față momentului: „Mama a fost foarte mândră și fericită să audă că iau această inițiativă. Mi-a spus să nu am emoții, ceea ce, după cum v-am dezvăluit, nu am reușit, dar știu că o am alături la fiecare pas și asta mă va face să fac o treabă genială”.

Citește și: VIDEO Haine cool pentru proaspetele mămici. Sfaturile unui stilist vestimentar

De asemenea, mezinul Roxanei Ciuhulescu, Cezar, în vârstă de doar șapte ani, a impresionat prin dezinvoltura sa pe podium. Deși momentan se concentrează pe performanța în sport, băiețelul nu exclude o carieră în modeling, fiind încântat de ținutele pe care le-a purtat și stilul vestimentar ales. 

Emoțiile au fost direct proporționale cu vârsta și pentru fiica Ioanei Ginghina, Ruxandra, care se apropie de majorat și a învățat de la mama ei toate secretele necesare pentru a străluci în lumina reflectoarelor. 

Citește și: VIDEO David Marquez, renumitul stilist al artistei Thalia, a ajuns în România

Cu antrenamentul deja început, mulți dintre acești copii și adolescenți care se familiarizează acum cu lumina reflectoarelor au toate șansele să se perfecționeze rapid și să-și depășească părinții în naturalețe și lejeritate pe podium.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri