VIDEO-O femeie a avut parte de un eveniment nefericit, după ce hoții i-au furat laptopul din autoturismul personal
O femeie a sesizat poliția, după ce câteva persoane necunoscute i-ar fi sustras un laptop din mașină. În acest caz s-a întocmit un dosar penal.
Pe data de 6 iunie 2023, o femeie a sesizat polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara, cu privire la faptul că mai multe persoane necunoscute i-ar fi sustras un laptop din autoturismul personal, parcat, dar neasigurat.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și luării măsurilor legale care se impun.
Un polițist din Ploiești a fost arestat la domiciliu, fiind acuzat de furt
Un poliţist de la Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Prahova este anchetat pentru furt din locuinţă. Acesta se află în arest la domiciliu.
IPJ Prahova „se delimitează de comportamente care nu fac cinste instituţiei şi pune în aplicare prevederile legale în materie disciplinară.”
Un polițist din Prahova este acuzat de furt
„Având în vedere apariţia în spaţiul public a unor informaţii din care reiese faptul că un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova a fost arestat pentru furt din locuinţe, Compartimentul de Relaţii Publice este abilitat să comunice următoarele: Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova se delimitează de astfel de comportamente care nu fac cinste instituţiei şi pune în aplicare prevederile
legale în materie disciplinară. Totodată, precizăm faptul că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi vor fi luate măsurile legale indiferent de calitatea acestora. Având în vedere calitatea persoanei în cauză, cercetările sunt de competenţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova ”; au transmis, joi după amiază, oficialii IPJ Prahova.Informația a fost făcută publică de către jurnaliștii de la Ziarul Incomod, iar plângerea ar fi fost depusă de către proprietarul locuinței pe data de 2 martie.
Ce au transmis autoritățile?
„Având în vedere apariţia în mai multe trusturi de presă a informaţiei privind cercetările efectuate faţă de un poliţist din cadrul IPJ Prahova şi a faptului ca instituţia a dat un comunicat de presă privind acest aspect, confirmăm faptul că faţă de o persoană având această calitate se efectuează cercetări într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Punerea în mişcare a acţiunii penale şi arestarea la domiciliu reprezintă etape ale procesului penal ce nu pot înfrânge prezumţia de nevinovăţie de care inculpatul beneficiază”, a transmis pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Citește și: Un tânăr de 19 ani, reținut după ce a tras cu un pistol cu bile spre un bărbat pe care l-a rănit în abdomen
Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.
Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.
Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.
”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.