Primăria Galați vrea să planteze o pădure urbană de peste 6 hectare, cu fonduri PNRR.
Galați, un oraș sufocat de betoane și soare arzător, încearcă să-și regăsească răcoarea printr-un proiect ambițios de împădurire urbană. Autoritățile locale au anunțat că vor planta peste 6 hectare de pădure urbană, cu fonduri europene din PNRR, în speranța că noile oaze verzi vor aduce un strop de umbră și vor îmbunătăți calitatea aerului într-una dintre cele mai poluate zone ale orașului.
Primăria Galați vrea să planteze o pădure urbană de 6 hectare
Cea mai mare pădure urbană, de peste 5 hectare, va fi amenajată la marginea orașului, între drumul de centură și Combinat, o zonă cunoscută pentru poluarea ridicată. Alte păduri mai mici vor fi plantate în interiorul orașului, iar autoritățile promit că vor folosi specii adaptate climei locale, precum stejar, frasin, alun și mesteacăn.
Cu toate acestea, gălățenii rămân sceptici. În trecut, copacii plantați în oraș nu au rezistat din cauza lipsei de îngrijire și a condițiilor neprielnice.
Locuitorii se plâng că, în loc să fie înverzite, spațiile verzi au fost înlocuite cu betoane, iar locurile de joacă sunt expuse direct soarelui arzător, fără niciun copăcel care să ofere umbră.
„E foarte mult soare la locurile de joacă, deci niciun copăcel prin jur. Toate le-au tăiat”, spun părinții care își doresc spații mai prietenoase pentru copii.De asemenea, există temeri legate de planurile municipalității de a transforma faleza într-o zonă betonată, în detrimentul vegetației și a spațiilor verzi. „Să lase faleza! Să aibă copaci, flori”, este una dintre vocile critice ale comunității.
Citește și: VIDEO Vara caniculară aduce facturi uriașe la curent! Aerul condiționat, un lux tot mai greu de suportat