VIDEO Părinți și profesori din Arad, nevoiți să renoveze clasele școlii pe cont propriu în plin șantier de reabilitare termică

La o școală gimnazială din Arad, părinții și profesorii s-au transformat în meșteri și muncitori pentru a pregăti sălile de clasă înaintea începerii anului școlar. Deși unitatea de învățământ se află în plin proces de reabilitare termică, lucrările vizează exclusiv exteriorul clădirii, iar interiorul – inclusiv renovarea și zugrăvirea claselor – nu a fost prevăzută în buget.

Elevii vor reveni fizic la cursuri abia săptămâna viitoare, însă vor face orele în mijlocul unui șantier, în săli care au fost igienizate și zugrăvite de părinți și profesori, care au făcut acest efort din proprie inițiativă, fără a solicita taxe suplimentare. „Tot o facem din propria inițiativă pentru copiii noștri ca să poată începe școala”, a declarat un părinte implicat în renovare.

Reabilitarea termică a școlii, care costă aproximativ 17 milioane de lei, este în derulare și se va întinde până anul viitor. Până atunci, elevii vor putea folosi doar clasele finalizate, iar restul unității va rămâne în șantier.

Reprezentanții primăriei municipiului Arad au precizat că responsabilitatea pentru lucrările interioare revine conducerii școlii, care nu a solicitat la timp fonduri pentru renovarea claselor. „Trebuie să se facă o solicitare din partea conducerii unității de învățământ, astfel încât primăria să poată bugeta aceste lucrări”, au explicat oficialii.

Totodată, primăria a subliniat că nu a cerut părinților să se implice în renovarea sălilor de clasă.

Situația a generat tensiuni între conducerea școlii și reprezentanții primăriei, iar părinții și profesorii continuă să depună eforturi pentru a asigura condiții decente de învățare pentru elevi, în ciuda lipsei de sprijin financiar pentru lucrările interioare.

 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri