Pasajul Doamna Ghica din Capitală a fost inaugurat în stil românesc, cu trei ani întârziere. Cu toate astea, Primarul General spune că este mulțumit de rapiditatea cu care s-au mișcat lucrurile. Locuitorii din zonă au ieșit să vadă cu ochii lor mult așteptatul moment, după ce ani la rând au îndurat gălăgia, mizeria și aglomerația de nedescris.
Cu mare fast a fost inaugurat pasajul Ghica din București, lung de 216 metri și la care s-a lucrat mai bine de cinci ani. Cu alte cuvinte, Primăria a construit un metru de pasaj în opt zile. Lucrările începute în 2019 au fost blocate în anul pandemiei, deoarece municipalitatea nu mai avea bani. Șoferii au putut circula în sfârșit pe acolo, pe unde trebuiau să o facă de trei ani.
Pasajul Doamna Ghica, în sfârșit inaugurat
Nu la fel de mulțumiți sunt locuitorii din zonă.
Sub pasaj a fost amenajată și o parcare momentan gratuită. Valoarea investiției se ridică la peste 130 de milioane de lei. Primăria Generală a făcut chetă împreună cu primăria Sectorului 2 ca să își poată permite finalizarea construcției.
Deși lucrările au întârziat ani buni există și o premieră pentru Capitală.
„Este primul și singurul pasaj din București care este supravegheat în timp real, toate mișcările lui dinamice. Am făcut un acord împreună cu Facultatea de Construcții”.
Aici va fi construită și o linie de tramvai, drept urmare pasajul se va închide iar peste câțiva ani pentru aceste lucrări.