VIDEO Percheziții în mai multe județe. Grupare care a vândut măști la prețuri uriașe în pandemie, destructurată de poliție

Polițiștii și procurorii au efectuat în această dimineață percheziții în mai multe județe, inclusiv în București, la mai multe firme implicate într-un amplu scandal de evaziune fiscală și înșelăciune financiară în perioada pandemiei.

Ancheta vizează o grupare care a vândut aproape 3 milioane de măști de protecție și peste 110 tone de dezinfectanți la prețuri de peste 10 ori mai mari decât cele practicate pe piață.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2020-2024, firmele intermediare implicate în acest circuit fictiv au majorat artificial prețurile produselor sanitare, profitând de contextul pandemic. Aceste societăți preluau obligațiile fiscale, însă nu le achitau, intrând în insolvență, și efectuau cheltuieli fictive pentru a evita plata taxelor către stat.

Beneficiarii acestor tranzacții, care activează în domeniul producției și distribuției de energie electrică, au plătit sume ce depășesc 30 de milioane de lei. Cu toate acestea, doar o mică parte din bani a ajuns la producători, restul fiind retras în numerar de la bancomate și păstrat de membrii grupării.

Ancheta a fost deschisă pentru infracțiuni grave, precum evaziune fiscală, abuz în serviciu, fals în înscrisuri și obținerea fără drept de sume de bani prin rambursări ilegale de la bugetul de stat.

În total, 14 persoane vor fi aduse la audieri pentru a răspunde în fața legii.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri